spot_img
spot_img
spot_img

Kelemen Hunor, candidatul UDMR la alegerile prezidențiale

Articole similare

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost desemnat, astăzi, la Cluj-Napoca, de Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) candidat la funcţia de preşedinte al României.

Astăzi am primit sarcina din partea colegilor mei să fiu candidat la alegerile prezidențiale din 2024 şi am spus că în aceste condiţii opţiunea mea contează mai puţin, este important interesul şi punctul de vedere al majorităţii şi interesul comunităţii noastre politice. Voi fi candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale din 2024 şi sunt convins că în această perioadă, până la alegeri, vom reuşi să aducem în discuţie teme importante pentru fiecare om, pentru români, pentru maghiari, pentru orice om din România, pentru fiecare comunitate, fiindcă există probleme foarte serioase, care trebuie discutate, dar care trebuie şi rezolvate“, a declarat Kelemen Hunor, după şedinţa CRU.

Mă gândesc în primul rând la lipsa de încredere. Lipsa de încredere în societate, între societate şi stat, între omul de rând şi instituţiile statului, oriunde mergem vedem că oamenii sunt curioşi, sunt nemulţumiţi, fiindcă nu sunt trataţi în mod corespunzător, corect şi cu demnitate de către marea majoritate a instituţiilor statului“, a afirmat liderul UDMR.

Deputatul UDMR Csoma Botond anunțase încă de ieri că în cadrul ședinței de azi îi vor cere lui Kelemen Hunor să candideze, cu toate că acesta spusese în mai multe rânduri că nu își mai dorește acest lucru.

În această după-amiază, președinții organizațiilor județene ale UDMR i-au cerut președintelui Uniunii să fie candidatul UDMR la alegerile prezidențiale. Președintele UDMR este cel mai în măsură să fie vocea comunității maghiare și să vorbească despre aspirațiile, problemele și obiectivele comunității noastre în această campanie electorală. El este cel mai cunoscut și respectat politician maghiar din România, care poate reprezenta unitatea comunității maghiare din România și, prin urmare, solicităm Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) să susțină, vineri, această propunere”, nota, ieri, Csoma.

Sursa foto: Gönczy Tamás

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole