spot_img
spot_img
spot_img

Construcția Spitalului de Pneumologie din Sfântu Gheorghe e gata

Noul spital va avea 34 de paturi.

Articole similare

Clădirea noului spital de pneumologie din Sfântu Gheorghe, a cărui piatră de temelie a fost pusă în urmă cu circa doi ani, a fost finalizată, au anunţat azi reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” din municipiu, potrivit Agerpres.

Unitatea medicală va include un dispensar TBC, o policlinică de specialitate, precum şi o secţie de pneumologie cu o capacitate de spitalizare de 34 de paturi.

Investiţia a fost realizată de Consiliul Judeţean Covasna cu sprijinul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) şi se cifrează la aproape 38,5 milioane de lei.

De altfel, președintele CJ Covasna a anunțat, la rândul său, că noua clădire e gata și ce urmează:

„S-a terminat construcția noului Spital de Pneumologie și în curând va fi gata să primească pacienți!

Următorul pas este instalarea panourilor solare, amenajarea terenului și finalizarea diferitelor lucrări interne. Mutarea va avea loc după obținerea autorizațiilor finale, astfel încât profesioniștii să poată primi pacienții în condiții ultramoderne.

După ce am depășit o serie de provocări tehnice și financiare până la sfârșitul anului vom finaliza clădirea care va găzdui Dispensarul TBC, ambulatoriul și secțiile de asistență medicală.

Noua clădire nu este doar modernă ci și eficientă din punct de vedere energetic și se încadrează în planurile de dezvoltare a digitalizării spitalului. Investiția Consiliului Județean Covasna a fost finanțată din fonduri guvernamentale, realizată de CNI”, a transmis Tamás Sándor.

Firma care a realizat clădirea este Simion Tehnoconstruct din Botoșani și are un portofoliu divers, cu proiecte în toată țara. Ei construiesc nu doar spitale, ci și creșe, săli sportive, cămine studențești și alte construcții publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole