spot_img
spot_img
spot_img

Alertă: probleme cu producţia de motorină în Europa

Preţurile au crescut cu 60%!

Articole similare

Companiile de rafinare din întreaga lume nu pot să producă suficientă motorină. Se deschide astfel un nou front inflaţionist. Motorina asigură funcţionarea industriei şi transportului, transmite Bloomberg.

Chiar dacă cotaţiile la petrol sunt în creştere accelerată, ajungând la bursa de la Londra până aproape de 95 de dolari per baril, acest avans este unul modest comparativ cu explozia cotaţiilor la motorină.

Pe piaţa din SUA, preţurile la motorină au trecut de 140 de dolari per baril. Este cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată pentru acest moment al anului. Preţurile de referinţă în Europa au crescut şi ele cu 60% în ultimele luni.

Lucrurile ar putea să se înrăutățească!

Arabia Saudită şi Rusia au redus producţia de ţiţei mai dens care este folosit la fabricarea de motorină. În data de 5 septembrie, cele două state care sunt liderii de facto ai alianţei OPEC+ au anunţat că vor prelungi reducerile de producţie până la finele anului. Sfârșitul de an este o perioadă în care în mod tradiţional creşte cererea de motorină.

„Suntem în pericol să vedem noi tensiuni pe piaţă, în special pentru distilate, în lunile de iarnă. Companiile de rafinare au probleme în a ţine pasul cu cererea”, a declarat Toril Bosoni, responsabil pentru piaţa petrolieră la Agenţia Internaţională a Energiei. El s-a referit la acea categorie de combustibili care include şi motorina.

Situaţia actuală este una dificilă pentru rafinăriile din întreaga lume, care timp de mai multe luni au fost nevoite să reducă producţia. Temperaturile ridicate înregistrate în această vară în emisfera nordică au forţat multe rafinării să opereze la un nivel sub cel normal. În plus, rafinăriile au fost presate să fabrice alte produse precum combustibil pentru aviaţie şi benzină, în cazul cărora cererea şi-a revenit mai rapid, susţine Callum Bruce, analist la Goldman Sachs Group Inc.

Scumpirile la motorină se vor vedea și la rafturi.

„Motorina este carburantul folosit de un camion de mare tonaj care mută produsele de la fabrică până pe piaţă. Aşa că atunci când preţurile explodează, aceste costuri mai mari cu transporturile sunt transferate pe seama firmelor şi consumatorilor”. Declarația îi aparține lui Clay Seigle, director global de servicii petroliere la Rapidan Energy Group.

Potrivit acestuia, deşi există speranţe că economia americană poate evita recesiunea, „o creştere a preţurilor la energie, fie că este vorba de preţurile la benzină sau la motorină, ar putea submina o mare parte din progresele obţinute. Acest risc nu este ignorat la Washington având în vedere că se apropie sezonul campaniei electorale”, adaugă Clay Seigle.

Situaţia pe piaţa de motorină ar fi putut fi mult mai gravă. Însă ritmul de creştere a consumului nu a fost la fel de robust ca pe alte segmente ale pieţei. Cel mai recent raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei estimează că în acest an consumul mondial de motorină a crescut cu 100.000 de barili pe zi. Comparativ, consumul de benzină a crescut cu aproape 500.000 de barili pe zi. Cel de combustibil pentru aviaţie şi kerosen a crescut cu peste un milion de barili pe zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole