În primele zile ale anului 2026, în Croația, aproximativ 1.200 de tineri au primit scrisori de încorporare. Ei sunt chemați în serviciul militar pentru două luni, scrie Deutsche Welle.
Ei reprezintă prima generație de croați chemați în armată obligatorie din 2008 încoace. Serviciul militar obligatoriu a fost abolit în 2008. Un an după aceea, Croația adera la NATO. Ca multe alte state, inclusiv România, Croația a optat pentru o armată profesionistă. Serviciul național obligatoriu a fost desființat.
Acum, guvernul de la Zagreb a schimbat legislația. Ucraina e aproape, doar Ungaria separă Croația de Ucraina, și există pericolul unui conflict mai amplu.
Croația avea doar 15.000 de militari activi.
Guvernul Croației a propus, înaintea alegerilor parlamentare din 2024, reinstituirea serviciului militar național pentru absolvenții de școală de sex masculin. Ministrul Apărării, Ivan Anusic, a declarat că acest lucru îi va ajuta pe tineri să-și schimbe „obiceiurile proaste” și îi va pregăti pentru „orice amenințare majoră”.
Sondajele au fost favorabile ideii. Șapte din zece croați au fost de acord. După alegeri, legea a trecut cu ușurință prin parlament. În octombrie anul trecut, 84 de parlamentari au votat în favoarea legii. Au fost doar 11 voturi împotrivă.
„Unele grupuri populiste de extremă stângă spun că ar trebui să investim în grădinițe și așa mai departe. Dar adevărul este că cineva trebuie să protejeze grădinițele, modul nostru de viață european și democrația. Iar acest lucru poate fi făcut în etapele finale de către armată”, spune Gordan Akrap, prorectorul Universității de Apărare și Securitate „Franjo Tudjman” din Croația.
Țările care au compus fosta Iugoslavie vor să reintroducă serviciul militar obligatoriu.
Țările independente care au ieșit din războaiele iugoslave din anii 1990 au renunțat treptat la serviciul militar național. Pe vremea fostei Iugoslavii, serviciul militar dura un an. Slovenia a fost prima țară care a renunțat la recrutare în 2003. Iar ultimii recruți sârbi și-au încheiat serviciul militar în 2010.
Slovenia ia din nou în considerare recrutarea obligatorie. Țara are doar 7.000 de militari în prezent. Guvernul de stânga nu a adoptat ideea, dar partidele de dreapta o au în program, iar în martie anul acesta vor fi alegeri.
Și în Serbia se vorbește despre posibilitatea recrutării obligatorii. Ministrul Apărării, Bratislav Gasic, susține că un astfel de proiect va fi înaintat parlamentului în curând.
Foto: pxhere.com