spot_img
spot_img
spot_img

Joe Biden riscă să fie vizat de procedura demiterii

Anchete privind afacerile unor membri ai familiei președintelui.

Articole similare

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Kevin McCarthy, a sugerat că preşedintele Joe Biden ar putea fi vizat de o investigaţie care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii, în cadrul anchetelor privind afacerile unor membri ai familiei.

Kevin McCarthy, unul dintre liderii Partidului Republican, a avertizat în mai multe rânduri că ar putea lansa proceduri de investigare sau demitere a unor membri ai Administraţiei Biden, dar este prima dată când sugerează o astfel de acţiune împotriva preşedintelui SUA, în contextul intensificării dezbaterilor politice în perspectiva scrutinului din 2024.

Kevin McCarthy a afirmat, într-un interviu acordat postului Fox News, că investigaţia Camerei Reprezentanţilor privind afacerile membrilor familiei Biden „se ridică la nivelul unei anchete în sensul procedurii demiterii”.

„O astfel de anchetă ar conferi Camerei Reprezentanţilor cea mai mare putere de a obţine restul informaţiilor necesare”, a subliniat McCarthy, conform site-ului Axios.com.

Hunter Biden, veriga slabă a președintelui american

Kevin McCarthy a sugerat că dezvăluirile făcute de activişti pentru transparenţă din cadrul Serviciului Intern pentru Venituri (IRS) în audieri ale Comisiei pentru Supraveghere din Camera Reprezentanţilor par a indica tergiversări ale Departamentului Justiţiei în ancheta care l-a vizat pe Hunter Biden, fiul preşedintelui Joseph Biden.

Preşedintele „a transformat instituţiile guvernamentale în instrumente pentru avantajarea familiei sale”, a acuzat McCarthy, comparându-l pe Joseph Biden cu fostul preşedinte Richard Nixon.

În replică, Jaime Harrison, preşedintele Comitetului Naţional al Partidului Democrat, a afirmat că ameninţarea opoziţiei republicane cu activarea procedurii demiterii preşedintelui SUA are rolul „de a distrage atenţia de la lipsa unei agende politice consistente şi de la provocările semnificative generate de situaţia lui Donald Trump”.

„Dorinţa republicanilor de a-l viza pe Biden indiferent de adevăr pare a fi nelimitată”, a reacţionat Ian Sams, un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Departamentul Justiţiei a anunţat că procurorul David Weiss, din statul Delaware, care a coordonat o anchetă în cazul afacerilor lui Hunter Biden, este disponibil să fie audiat în Camera Reprezentanţilor în toamnă, potrivit publicaţiei The Hill.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole