O parte din produsele petroliere contractate de Departamentul american al Apărării prin intermediul unor furnizori din Grecia şi din Turcia ar putea fi de origine rusă, în ciuda sancţiunilor occidentale, relevă o investigaţie a cotidianului The Washington Post (WP).
Produsele petroliere ruseşti interzise urmează un traseu ocolitor către un furnizor militar american. Înainte de a se îndrepta spre Grecia, transportul face un ocol de sute de kilometri până la o instalaţie de depozitare a petrolului din Turcia.
După mai multe schimbări de proprietate, combustibilul este vândut apoi unei rafinării greceşti care deserveşte armata americană, potrivit cotidianului american.
Combustibilul rusesc este transportat din porturile ruseşti de la Marea Neagră – Novorossisk, Kavkaz, Taman, Tuapse – către Turcia prin strâmtoarea Bosfor. Combustibilul nu mai este marcat ca fiind rusesc atunci când ajunge în Grecia.
Acolo, combustibilul este rafinat şi amestecat într-o rezervă cumpărată în parte de armata americană.
Țările occidentale au anunţat anul trecut interdicţii asupra petrolului rusesc, ca răspuns la invazia din Ucraina. O rafinărie grecească care deserveşte armata americană a acţionat rapid pentru a se adapta.
În câteva luni, le-a spus investitorilor că a încetat să mai accepte petrolul interzis. Rafinăria ar fi găsit în schimb alte surse.
Dar a existat un motiv pentru care petrolul rusesc, cel puţin pe hârtie, a putut fi eliminat atât de uşor din lanţul de aprovizionare, arată WP. Produsele petroliere care proveneau din Rusia au continuat să ajungă, de fapt, la rafinăria Motor Oil Hellas din Marea Egee, Grecia. The Washington Post a analizat datele privind transportul maritim şi tranzacţiile comerciale.
Astfel, petrolul rusesc a urmat o nouă rută, la sute de kilometri distanţă, prin intermediul unei instalaţii de depozitare a petrolului din Turcia. Un traseu ce a permis să fie ascunsă amprenta Rusiei. Proprietatea produselor a trecut de mai multe ori de la un proprietar la altul înainte de a ajunge în Grecia.
Păcură din Rusia
Potrivit estimărilor WP, depozitul de la Dörtyol, Turcia, a primit pe mare 5,4 milioane de barili de păcură în ultimii doi ani. Cantitate care, cu excepţia a 1,9 milioane de barili, a provenit din Rusia.
De la intrarea în vigoare a sancţiunilor, în februarie, au fost livrate 2,7 milioane de barili de petrol rusesc către Dörtyol. În aceeaşi perioadă, 4,2 milioane de barili de păcură au fost transportate de la terminal către Motor Oil Hellas. Aceste transporturi reprezintă cel puţin 56% din toată păcura pe care rafinăria grecească a primit-o pe mare.
Pentagonul a declarat pentru WP că nu ştia despre originea rusă a produselor petroliere. Responsabilitatea pentru respectarea sancţiunilor revine contractorilor, în special companiei Motor Oil Hellas. Agenţia nu dispune de instrumente pentru a controla furnizorii, a arătat Pentagonul.
În ceea ce o priveşte, rafinăria Motor Oil Hellas a declarat că societatea „nu cumpără, procesează sau comercializează petrol sau produse ruseşti. Toate importurile sale sunt certificate ca fiind de origine nesancţionată”.