România se numără printre cele 17 țări membre ale Uniunii Europene care au semnat proiectul de achiziție în comun de muniție ce ar urma să fie furnizată Ucrainei.
E un plan în trei etape de transfer către Ucraina, a un milion de obuze, în valoare de două miliarde de euro în următoarele 12 luni. Şeful diplomației europene, Josep Borrell, care a salutat decizia Consiliului miniștrilor europeni de externe și ai apărării, a precizat că, practic, statele care au semnat planul vor furniza muniție Ucrainei din stocuri proprii, urmând să fie compensate cu 60% din valoarea lor.
Ungaria și Bulgaria nu vor participa la transferul de armament.
„Ungaria nu livrează arme (…), noi vrem pace”, a declarat ministrul de externe ungar Péter Szijjártó într-o conferinţă de presă, scrie agenția MTI.
„De aceea noi nu participăm… Nu livrăm muniţie Ucrainei, nici nu-i împiedicăm pe alţii să facă ce vor”, a conchis el.
Contribuția Ungariei la Instrumentul European pentru Pace este de 1%, sau circa 10 milioane de euro. Banii sunt pentru creșterea stabilității în Balcanii de Vest şi reducerea presiunii migraţiei, conform unui comunicat al MAE ungar.
Péter Szijjártó a mai spus că Ungaria nu va lua parte la procurarea de armament și muniţie sau livrarea acestora către Ucraina.
El a menţionat că Bruxellesul continuă să încurajeze „o atmosferă de război” şi că ţările care promovează pacea sunt tot mai presate să se alinieze acestei abordări. El asubliniat însă că singura cale de a salva vieţi este o reglementare diplomatică.
„Indiferent de presiunea exercitată asupra noastră… noi continuăm să reprezentăm cauza păcii”, a insistat Szijjártó.
vad ca iohanis si ministrul de externe vor sa ne implice in RAZBOIUL DIN UCRAINA.
EU DORESC PACE ,IOHANIS SA MEARGA IN UCRAINA CA TOT I SE TERMINA MANDATUL.