Ungaria va opri transporturile de tranzit care trec pe teritoriul său și care sunt importante pentru Ucraina atâta timp cât Kievul blochează livrările de țiței rusesc prin conducta Drujba, a declarat astăzi premierul Viktor Orban la radioul de stat, relatează Reuters și AFP, citate de Agerpres.
Orban a acuzat din nou Kievul de șantaj și a spus că Ungaria va folosi toate mijloacele de care dispune până când fluxurile de petrol se vor relua.
„Am oprit exporturile de motorină către Ucraina, menținem în continuare exporturile de energie și vom opri transporturile de tranzit care trec prin Ungaria și care sunt importante pentru Ucraina, până când vom obține aprobarea Ucrainei pentru transporturile de petrol‘, a spus Orban.
El a mai afirmat că „închiderea conductei petroliere Drujba” de către Ucraina este „banditism de stat‘, conform agenției oficiale de presă ungare MTI.
„Acesta este un comportament de bandiți: își asumă un angajament internațional printr-un acord internațional și apoi nu îl respectă pentru a șantaja Ungaria. Ceea ce se întâmplă astăzi este banditism de stat și trebuie să găsim răspunsurile adecvate la asta‘, a spus el.
Orban a mai avertizat că, dacă ucrainenii „se pun cu ungurii’ și șantajează Ungaria, nu se pot aștepta ca guvernul ungar să ia decizii financiare la Bruxelles care să sprijine Ucraina. „Nu o vom face. Până când ordinea nu va fi restabilită, vom folosi toate mijloacele de care dispunem”, a spus el.
Ca răspuns la o întrebare referitoare la amenințarea exprimată joi de președintele ucrainean Volodimir Zelensk la adresa sa, Orban a spus că ar fi o exagerare să spună că este speriat, dar că nu-i place. El a afirmat că Ucraina are cerințe față de Ungaria pe care Budapesta nu le va îndeplini.
„Guvernul ungar le stă în cale, eu personal le stau în cale, și vor să scape de noi, dacă nu pot face asta cu cuvinte blânde, atunci (o fac) cu amenințări și șantaj‘, a declarat el.
Ajutor blocat
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a amenințat joi pe premierul ungar Viktor Orban cu o acțiune militară a Ucrainei împotriva Ungariei dacă aceasta din urmă nu deblochează ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro oferit Kievului de UE.
Ajutorul este blocat prin veto de Orban ca represalii față de întârzierea repunerii în funcțiune a secțiunii ucrainene a conductei petroliere Drujba.
Kievul afirmă că fluxul de petrol s-a oprit după un atac rus asupra infrastructurii conductelor în ianuarie și că repară daunele cât de repede poate.
„Ei (rușii) ne omoară, iar noi ar trebui să-i dăm săracului Orban petrol, pentru că fără el nu va câștiga alegerile?”, a spus Volodimir Zelenski.
În noaptea de joi spre vineri, guvernul ucrainean a acuzat Ungaria că a luat ‘ostatic’ un grup de angajați ai unei bănci ucrainene care transportau ’35 de milioane de euro și 9 kg de aur’ prin Ungaria.