Pentru început, s-ar putea să fie validă soluția parțială, Air Schengen, un prim pas al României spre spațiul Schengen. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă seară, că Austria „şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”.
„Am spart gheața! Austria și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România.
Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene.
Am făcut eforturi mari în ultimele luni să ajungem în acest punct și le sunt recunoscător tuturor celor care au luptat pentru România. Ministrul Predoiu are mandat să se vadă cu ministrul de interne austriac și să ducă negocierile la bun sfârșit.
După ani de zile de așteptări, vom realiza împreună și acest vis! România merită în Schengen!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Condițiile puse de Austria pentru Air Schengen
Viena pune însă, trei condiții pentru ca România să fie primită în Air Schengen. Air Schengen înseamnă că granițele vor fi deschise doar pentru transportul aerian.
„Consolidarea în continuare a protecției la frontierele externe ale Uniunii Europene.
Prezența Frontex (poliția de frontieră a UE) la frontiera bulgaro-turcă ar trebui să fie cel puțin triplată. De asemenea, trebuia crescut substanțial sprijinul financiar pentru protecția frontierelor externe bulgare și române.
Controale consolidate la frontieră la frontierele terestre dintre Bulgaria și România, precum și dintre România și Ungaria.
Asumați-vă responsabilitatea pentru migranții care au sosit ilegal în Austria” . Acestea sunt cele trei condiții puse de Viena, a transmis ministerul austriac de interne.
„Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, Austria poate fi de acord cu primirea României în Air Schengen”, arată instituția condusă de Gerhard Karner.
Ce se întâmplă cu Bulgaria?
Pentru noi, anunțul Austriei este văzut ca o mare victorie. Însă bulgarii sunt de cu totul altă părere. Iar aderarea la Schengen, chiar și cu granițele aeriene, se face la pachet: România și Bulgaria.
„Condițiile pe care ministrul austriac le pune sunt inacceptabile pentru Bulgaria. Ceea ce spune ministrul de Interne al Austriei este un pas înainte, dar trebuie să fim foarte atenți. Este extrem de important pentru noi să deschidem granițele terestre”, a subliniat președintele bulgar Rumen Radev.
„Pentru țara noastră, este deosebit de importantă și deschiderea granițelor terestre din spațiul Schengen, nu doar a celor aeriene, așa cum au admis că ar fi posibil de anul viitor Țările de Jos și Austria, cei mai înverșunați oponenți ai intrării țării noastre în spațiul european de liberă circulație”, a mai spus Radev.
Premierul bulgar Nikolai Denkov a definit drept inacceptabile aceste condiții. „Nu am discutat niciodată intrarea noastră în Schengen în acest fel și nu este acceptabilă așa cum este definită. Nu este acceptabilă introducerea unor reguli suplimentare pentru Bulgaria și România. Ideea este să respectăm regulile regulamentului european, pe care noi și acum le îndeplinim. Dacă cineva dorește reguli specifice pentru Bulgaria, acest lucru este categoric inacceptabil”, a declarat Denkov pentru postul bTV.
Ar trebui sa luam lectii de la bulgari.
Bravo lor!
Ciolacu: Am spart gheața!
Doamne, cit de penibil poate sa fie omul asta!!
Sa faci o victorie dintr-o umilinta!!!
Auzi conditii: „Controale consolidate la frontieră la frontierele terestre dintre Bulgaria și România, precum și dintre România și Ungaria.
Asumați-vă responsabilitatea pentru migranții care au sosit ilegal în Austria.”
Pai ce au frontierele terestre dintre noi si Ungaria si Bulgaria cu Shengenul aerian???
Iar asta cu responsabilitatea nu inseamna altceva ca o sa ne umple austriecii de toti migrantii ajunsi la ei!