Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Județul Covasna (ASIMCOV) este co-organizator, alături de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, al Conferinței „Bioeconomie – parteneriat pentru un viitor durabil” ce are loc mâine, la Facultatea de Biotehnologii, USAMV, București.
Evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților locale, ai ONG-urilor, IMM-urilor, instituții și entități din România și Republica Moldova, tema centrală fiind bioeconomia.

Printre cei care vor lua cuvântul se numără cercetători științifici, experți în dezvoltare durabilă, agri business și fonduri europene, manageri de proiect, coordonatori de clustere.
Pe agenda evenimentului sunt câteva teme de interes, cum ar fi „Dezvoltarea bioeconomiei prin inovație, finanțare și parteneriate”. De altfel, directorul ASIMCOV, Vajda Lajos, susține că fără parteneriate și fără conectivitate nu poți avea succes. Vajda va și deschide Conferința de mâine, alături de László Borbély, consilier de stat, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și de prof.univ. dr. Florentina Israel-Roming, director de Departament, Facultatea de Biotehnologii, USAMV.

Sesiunea plenară a Conferinței va consta într-o serie de prezentări susținute de specialiști sau factori decidenți, după cum urmează:
• Cristian-Mihael LEONOV, Subsecretar de Stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
• Elena TUDOSE, Secretar de Stat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
• Károly GÁL, Deputat
• Dr. Nastasia BELC, Director General, Institutul Național de CercetareDezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București
• dr. Carmen PĂUNA, manager proiect, Institutul de Prognoză Economică
• Florin Nicolae JIANU, Senator, Președintele Consiliului Național ale Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Române
• Viorel CHIVRIGĂ, Republica Moldova
• dr. Dan Marius VOICILAȘ, cercetător științific, Institutul de Economie Agrară
• dr. Alina BUȚU, cercetător științific gr. I, Institutul Național de CercetareDezvoltare pentru Științe Biologice
• Prof. univ. dr. habil. Maria Mihaela ANTOFIE, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
• Giorgiana BARBU, National Contact Point for Cluster 5, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).
În cadrul Conferinței vor fi semnate mai multe acoduri de parteneriat.