Parohia „Sfinții 40 de Mucenici” din Ciumernic organizează duminică, la capelă, un atelier de încondeiat ouă, având în vedere că se apropie Paștele.
Sunt așteptați toți cei care au peste 16 ani și vor să învețe acest meșteșug special. Le vor fi ghid Paula Nicoleta Mazăre – artist și Băila Petruța- artist popular, ca invitate ce îi vor învață arta încondeierii. Activitatea începe la ora 14.00.

În plus, vor fi și discuții pe tema „Căsătoria – spațiu al binecuvântării lui Dumnezeu și al iubirii responsabile”. Tema este inclusă în Proiectul – Concurs Național catehetic „Familia – binecuvantare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, ediția a XVIII-a, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și la care Parohia Ciumernic este participantă.

Activități din concurs
Parohia a desfășurat deja o mare parte dintre activitățile cu care s-a înscris în concurs. În ultimele luni au organizat evenimente de Crăciun, șezătoare, ateliere de confecționat mărțișoare. Alte activități planificate – ateliere de pictură pe sticlă, dezbateri moderne de tip „World Café” sau crearea unui film documentar – toate vizând combaterea înstrăinării digitale și întărirea legăturilor dintre generații.

„Dorim să transformăm comunitatea într-o ‘biserică de acasă’, unde tinerii să învețe de la bunici răbdarea, iar bunicii să primească entuziasmul tinerilor”, a declarat preotul Lihor Claudiu de la Parohia Ortodoxă „Sfinții 40 de mucenici” Ciumernic, cel care răspunde de proiect.