Un canal de YouTube creat în Marea Britanie, cu videoclipuri educaționale pentru cei mici, se apropie de 100.000 de abonați și tot crește. Puțini știu că acest canal e o „afacere de familie” și că această familie e din Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Tânăra care le explică piticilor, pe înțelesul lor, tot felul de situații și le dă sfaturi bune se numește Mădălina și a plecat din România acum 7 ani. Azi locuiește în Derby cu soțul ei (maghiar) și cei doi copii ai lor. Ne-a povestit mai multe în interviul de mai jos, inclusiv răspunsul la întrebarea „De ce îi este cel mai dor când se gândește la Sfântu Gheorghe?”
Ai un canal de YouTube. Povestește-ne despre el. Ce e cu el, ce fel de clipuri sunt? Cu cine le faci? De ce le faci? De când le faci?
Mădălina Botos: Da, am un canal de Youtube care se numește Ayu and Gigi (Educational Videos for Kids). Este un canal educațional, în limba engleză, dedicat copiilor mici, aș zice cu vârste cuprinse între 1 și 6 ani. Canalul a luat naștere în noiembrie, 2022 și sunt foarte mândra de tot ceea ce reprezintă. Clipurile sunt vizionate din toată lumea, din America până în Japonia, Australia sau Mexic. Îmi doresc să creez un conținut mai de calitate decât tot ceea ce văd copiii pe aceste platforme. YouTube, online-ul în general înseamnă prezentul și viitorul și asta m-a împins să dezvolt un proiect în acest spațiu virtual. Deși sufletul meu rămâne unul clasic, pentru totdeauna.
Personajul principal al canalului este Ayu, o prezență feminină placută, jovială, cu un aspect fizic simpatic (are părul roz, mulți pistrui, poartă ochelari de vedere și este mereu îmbrăcată în culori vii, pastel și emană un vibe super-pozitiv). Pesonajul secundar este Gigi, o alpaca – jucărie de pluș, 100% handmade. În afară de cei doi, mai este și Bon Bon, un urs panda, personaj cu care Ayu mai interacționeaza din când în când.
Ayu se regăsește în tot felul de situații, locuri, împrejurări, uneori se joacă în parc, alteori construiește, vizitează câte un loc interesant, pictează, dansează, decorează câte ceva, exemplifică situații din viața de zi cu zi în care învață copiii bunele maniere, ce este bine, ce este rău; cum să identifice un pericol, gestionarea sentimentelor, metode de relaxare, cum să fie creativi; învață copiii despre culori, forme, litere, numere, simboluri, anotimpuri, profesii, resurse naturale, financiare etc. Alteori cântă, ba chiar urmează să lanseze câteva cântecele originale, compuse chiar de mine. Chiar dacă am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, la București.
Fiecare episod este gândit în așa fel încât, indiferent de tematică, să existe mereu aspectul educațional, asta însemnând că de fiecare dată copiii pot să învețe câte ceva.
Ideea și conceptul îmi aparțin, însă am realizat proiect cu ajutorul si sustinerea soțului meu, care din prima secundă m-a încurajat și m-a împins să-l fac. În spatele canalui se află și fratele meu, care filmează și cu care mă sfătuiesc mereu în legătură cu conținutul pe care îl producem. Mai avem în mica noastră echipă persoana care editează fiecare videoclip în parte, o fată din România, o profesionistă în adevăratul sens al cuvântului. O altă prietenă din copilărie mă ajută pe partea de Social Media și creație și, nu în ultimul rând, mai este și „armata” de susținere prin ajutor și energie frumoasă – super familia și super prietenii cu care am fost binecuvântată.
Povestește-ne despre decizia de a pleca din România. De când ai plecat și de ce ai plecat?
Am plecat acum aproximativ 7 ani, însă cu o „pauză” de 1 an, în care am încercat să mai acord o șansă României. Ei bine, șansă eșuată. Deci m-am reîntors cu drag aici.
Inițial a venit fratele meu, iar după el ne-am hotărât si noi să experimentăm Marea Britanie, dar cu gândul de a merge mai departe, în Canada. Deci eram „în tranzit”. Pe parcurs, a început să ne placă și am decis să rămânem. Totuși, în acea perioada am simtit că ne lipsește aspectul social destul de mult. Am crezut că poate ne-ar fi mai bine totuși în România. Zis și făcut, ne-am întors în România, în București. Un an de zile am încercat să deschidem niște afaceri, dar ne-am confruntat la tot pasul cu birocrația extenuantă, cu serviciile defectuoase, cu oamenii supărați și deranjați constant și veșnicile obstacole, la fiecare pas. Ideea este că am fi putut să fim bine, să zicem. Însă aveam comparația cu Marea Britanie și am înțeles atunci că nu aspectul social este cel care trebuie să îți definească viața.
Pentru mine, România este ca o mamă mai puțin bună, care în loc să mă ajute și să mă susțină, mi-a tot pus piedici. M-a născut, mi-a oferit și bune și rele, este minunat de frumoasă, dar stă prost la capitolul încurajare. Marea Britanie este mama mea adoptivă care mi-a deschis drumuri, care mi-a arătat mereu soluții, care mi-a vorbit frumos și politicos și care, din fericire pentru mine si pentru familia mea, m-a făcut să mă simt mai „acasă” decât am fost când eram „acasî”.
Așadar, după un an de România, ne-am întors. Nu a fost niciodată vorba despre bani, cum s-ar presupune. Bani se pot face și în România. Însă bătrânețea frumoasă, cu oameni de 80+ pe care îi vezi în cafenele, făcând sport, mergând la saloane de înfrumusețare și îi vezi dansând pe terase…Politețea oamenilor, energia frumoasă, motorul de soluții și nu cel de piedici, acestea fac diferența. Cel puțin pentru mine. Povestea mea nu este a altora, deci n-aș putea spune că ar funcționa și pentru alții.
Văd mulți români triști, cu dor de casă. Însă, de obicei, acei români sunt stabiliți aici pentru a face bani, pentru a trimite familiilor din România. O altă chestiune ar fi că tot acei români tânjesc la România, dar cea pe care o simt când se duc în vacanță. Nu este cea de zi cu zi. Nu este cea în care trebuie să alergi dintr-un loc în altul să faci rost de o hârtie pe care cel mai probabil trebuie să o și plătești. Nu este aceea în care durează zeci de ani să se construiască ceva, nu este aceea în care să ai condiții decente și normale în spitale, cu acces la tehnologie de ultimă oră, fără să trebuiască să dai bani și portarului dacă îți naște soția.
Dar e frumoasă România și, când si cum pot, mă mândresc cu ea. Mai cred că încet, încetișor, se mai schimbă în bine. Noroc cu acei oameni ambițiosi și frumosi care o locuiesc.
Ai simțit vreo diferență după Brexit?
Da. Impactul economic, regulile și controalele mai stricte la frontieră, tot felul de alte proceduri și reguli în spațiul comercial, care se simt. Însă, după cum am ma spus, Marea Britanie este foarte bună în a găsi soluții. Nu-mi fac griji, cred că mereu o să fie bine, chiar și când este mai rău. Nu e atât de rău cum cred unii. Cumva…chiar dacă e mai rău, tot e bine.
Ai de gând să revii în România?
Doar în vizită.
Ce amintiri ai din Sfântu Gheorghe?
Cele mai intense amintiri cred că se învârt în jurul fiecărui Crăciun din perioada copilăriei. Când părinții și familia făceau tot posibilul să trăiesc povești cu miros de cozonac, cu colinde, jocuri și jucării care aveau farmec, pentru că nu erau atât de multe atunci.
Urmează amintirile perioadei de gimnaziu, când cred că am și pus pilonii de bază a ceea ce sunt astăzi. Și amintirile adolescenței, cu cele mai frumoase și intense trăiri. Cu ieșiri în Coffee Number 1, locul în care m-am simțit ca acasă. Era un fel de „acasă” pentru noi toți. Filozofii, petreceri, intrigi, fum de țigară care acum m-ar deranja, dar cât de fain era atunci!
Amintirile mele din Sfântu Gheorghe sunt în mare parte si de la școală, ori au legătura cu școala. Învățătoarele și profesorii care mi-au netezit calea, m-au iubit și i-am iubit și eu, la rândul meu. Nu mi-au dat doar note. Au făcut parte din viața mea și îi port în suflet mereu.
Mă bucur că m-am născut și am crescut în Sfântu Gheorghe. Cred că avantajele unui oraș mic și multicultural și-au pus amprenta într-un mod frumos în viața mea. Spiritul de echipă, de unitate, deschiderea minții și a sufletului, funcționalitatea între etnii, ori opinii și principii diferite, sunt foarte bine impregnate în sistemul meu de valori. Printre altele, m-am și căsătorit cu un bărbat de etnie maghiară, din Sfântu Gheorghe. Astfel, au rezultat și doi minunați „jumatate apă, fele viz”, care vorbesc 3 limbi deodată și nici că se putea mai bine și mai frumos.
De când ai plecat, de câte ori ai revenit în județul Covasna?
Am revenit cam de 4,5 ori.
De ce ți-e cel mai dor, când te gândești la Sfântu Gheorghe?
Îmi e dor de casa frumoasă a părinților mei și de copilăria pe care am avut-o în Sfântu Gheorghe. Îmi e dor de parcul din Sfântu Gheorghe, unde așterneam pe hârtie (și nu pe telefon) toate ideile extravagante de viitor. Îmi e dor de jocurile copilăriei, de „Flori, Fete si Baieti” , de băncile și clasele școlii „Mihai Viteazu” și emoțiile acelea sincere pe care nu știu daca copiii zilelor noastre le mai simt (mă refer la copii de 10,11,12,13 ani). Îmi e dor de plimbările spre Sugas Băi și de ideile nebune pe care le aveam să construim căsuțe pe deal. Îmi e dor de Zilele Sfântu Gheorghe, dar cele de când eram copii.
Îmi este de multe ori dor, dar dorul are legătura doar cu trecutul și deci chiar dacă m-as reîntoarce, nu pot să fiu din nou copil… Uite că m-ai făcut să plâng nițel… Nu prea mi se face dor de un loc anume. Mi se face dor de oameni…
