spot_img
spot_img
spot_img

Cea mai mare notă la „bac” din județ a luat-o Irina: stă într-un cătun și mai are 8 frați

Articole similare

Ministerul Educației a publicat rezultatele la examenul de bacalaureat și în județul Covasna cea mai mare medie a avut-o o elevă de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului. Irina a studiat la clasa de Științele Naturii și a obținut la bacalaureat media 9,83, cu 10 la matematică. Ea va pleca la Cluj Napoca să studieze la Facultatea de Automatică și Calculatoare în cadrul Universității Tehnice.

Copilul numărul 5

Irina nu locuiește în Întorsura Buzăului, ci la 7 kilometri distanță, într-un cătun de lângă Sita Buzăului – Ciumernic. A făcut naveta în toți acești ani. Este fiică de preot ortodox și mama e profesor de religie. Mai are opt frați, ea fiind copilul cu numărul 5.

Este un mic geniu, poate face orice, știe orice. Desenează, cântă la pian… Nu și-a propus niciodată să aibă note mari, nu asta a interesat-o. Visul ei este să călătorească și este de părere că o carieră în IT îi va permite acest lucru. Dat fiind că nu presupune neapărat mers la birou și program fix. Noi, neavând posibilități financiare mari, am canalizat totul în educația copiilor, asta le-am oferit. Avem 9 copii, 4 fete și 5 băieți. Din cei mari deja unul e medic stomatolog, altul e medic militar, altul inginer de automatică și calculatoare, iar un altul tot inginer într-o stație de cercetare în domeniul militar”, a declarat pentru covasna45.ro mama Irinei.

„Un domeniu din care mereu voi avea de învățat”

Irina are multe pasiuni… Ce îi place cel mai mult? „Să citesc, să cânt la pian, la chitară, să mă dau cu snowbord-ul, îmi place muzica psaltică. Am ales automatică și calculatoare pentru ca îmi place să învăț și în acest domeniu mereu voi avea de învățat, Pentru că vreau să-mi dovedesc mie că pot reuși într-un domeniu care, uneori, este văzut ca fiind mai „tehnic” sau „pentru băieți”, pentru ca este o meserie frumoasă, flexibilă, are multe oportunități de carieră, fiind mereu în dezvoltare”, a spus ea pentru covasna45.ro.

În topul celor mai bune rezultate pe județul Covasna se mai află Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Liceul Teologic Reformat din Sf. Gheorghe și din nou Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului. De altfel, după cum se arată pe site-ul liceului, procentul de promovabilitate la bacalaureat este de 96%. Un atu important pentru părinții elevilor de clasa a VIII-a.

Rezultate bune ale promoției 2025

Un număr de 1.143 de elevi au fost prezenți la această serie a examenului de bacalaureat în județul Covasna, dintr-un total de 1.169 de elevi înscriși. 773 dintre ei au obținut media peste 6, adică 67,63%. Dar acest procent include și promoțiile anterioare, după cum a precizat pentru covasna45.ro inspectorul general al ISJ Covasna, Kiss Imre. „Dacă ținem cont doar de promoția curentă, procentul de promovabilitate este de 76%, ceea ce este un procent bun. Comparativ cu rezultatele din alte județe afișate de minister, unde peste tot sunt rezultate negative față de anii anteriori, la noi nu”.

Câteva cifre oficiale

Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, rata cumulată de promovare (toate promoțiile) înainte de contestații la nivel național este de 74,3% (76,4% – în prima sesiune a anului trecut). 

Astfel, au promovat, în total, 77.805 candidați (73.859 de candidați din promoția curentă, respectiv 3.946 din promoțiile anterioare) din numărul celor 104.675 de candidați prezenți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole