spot_img
spot_img
spot_img

CJ Covasna a depus cererea de finanțare pentru refugiul montan de pe Vârful Bodoc

Durata de execuție a lucrărilor va fi de 12 luni.

Articole similare

Proiectul privind construcția unui refugiu montan cu observator panoramic pe Vârful Bodoc a fost depus pentru finanțare la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. Ce-i drept, solicitarea abia a fost depusă, ieri, dar are toate șansele să fie eligibilă. Vorbim despre un fel de turn cu 3 etaje, realizat din lemn și metal, care va fi amplasat la o altitudine de aproape 1.200 de metri. Și care se dorește a fi o viitoare atracție turistică a județului Covasna.

Inițiatorul proiectului este vicepreședintele CJ Covasna, Jakab Istvan Barna. El spune că din refugiu vom avea o vedere spectaculoasă asupra zonelor Târgu Secuiesc, Covasna, Sfântu Gheorghe și chiar Brașov. De altfel, în octombrie anul trecut, când s-a aprobat studiul de fezabilitate, Jakab scria, entuziasmat, pe pagina sa de Facebook, că cei care vor veni la acest refugiu „se vor simți, fără exagerare, ca și cum s-ar afla în vârful lumii”.

În ședința de Consiliu Județean de ieri am aprobat indicatorii tehnici și proiectul tehnic pentru care aveam deja autorizație. Am reușit să depunem cererea de finanțare și sperăm într-un rezultat bun. După semnarea contractului cu ADR, putem începe contractarea lucrărilor de execuție. Sperăm că până la sfârșitul anului să semnăm contractul de finanțare”, a declarat el pentru covasna45.ro.

Câteva date tehnice

Principalii indicatori tehnico-economici ai refugiului au deja toate aprobările. Suprafața construită totală va fi de 23.78 metri pătrați, pe o suprafață construită desfășurată de 118.88 mp. Parterul va avea o suprafață utilă de 21 mp. Durata de execuție a lucrărilor va fi de 12 luni, de la semnarea contractelor de achiziție.

Cât costă, de ce se face și pentru cine?

Refugiul va costa 1.436.634,93 lei, cu TVA. Banii vor veni din fonduri europene. (Mai exact din Programul Regiunea Centru 2021-2027,  Prioritatea 7. O regiune cu turism sustenabil, Acțiunea 7.1. Dezvoltarea durabilă a comunităților rurale prin punerea în valoare a potențialului lor turistic natural și cultural, Intervenția 7.1.2 – Protejarea și valorificarea în scop turistic a patrimoniului natural și a resurselor balneare, Obiectiv specific (OS) 4.6 – Creșterea rolului culturii și al turismului sustenabil în dezvoltarea economică, incluziunea socială și inovarea socială).

Cei de la Consiliul Județean Covasna subliniază, în Referatul de aprobare a indicatorilor tehnici, avantajele viitoarei construcții:

Realizarea acestei investiții va constitui un punct de atracție turistică nu numai pentru practicanții turismului montan, dar și pentru persoanele care iubesc drumețiile, construirea refugiului montan cu observator panoramic aducând o contribuție esențială la promovarea potențialului turistic natural extraordinar al acestei zone. Misiunea acestei investiții este de a încuraja petrecerea timpului în aer liber și practicarea activităților non-intruzive, specifice ecoturismului, având în vedere faptul că edificiul va avea un rol triplu, de observator panoramic pentru turiști, refugiu montan și amplasament pentru pasionații de fotografie.

Refugiul montan cu observator panoramic va fi amplasat la o altitudine de aproape 1.200 de metri în apropierea Vârfului Bodoc, lângă traseele turistice din Munții Bodoc, de unde turiștii pot admira peisajele din zona Carpaților de curbură și a Depresiunii Brașovului”.

Drumul până la viitorul refugiu nu va fi simplu. Pentru „cârcotași”, obiectivul pare că se adresează unui număr limitat de beneficiari: cei care au condiție fizică (deci în mare partre tineri), cei care sunt pasionați de aventuri (și care își doresc să stea pe o stâncă și să privească în jos fără a avea rău de înălțime), cei care nu se tem de urși și alte animale și care au curaj să înnopteze singuri, în vârful muntelui și pasionații de fotografie… Un fel de turism de nișă. Jakab Istvan Barna spune că nu e chiar așa.

Ecoturismul, drumețiile sunt în trend atât în Europa, cât și în România. Cu alte cuvinte, natura devine tot mai atractivă. Refugii montane mai sunt, dar acesta va fi unic. Nu doar prin designul futurist, care va atrage cu siguranță mulți turiști, cât mai ales prin componenta de observator. Ar trebui numit mai degrabă Observator panoramic cu refugiu, nu invers. Va avea o cabină în care se poate înnopta”, ne explică vicepreședintele CJ Covasna. Cât despre urși, el spune că nu vor fi o problem atâta timp cât oamenii vor ști cum să se comporte și cum să respecte natura, în general.

Ideile bune se preiau

În munții României sunt amplasate, de ceva ani, multe refugii, în colaborare cu Salvamont. Unele sunt instalate în așa-numitele puncte „belvedere”, unde frumusețea peisajului îți taie respirația. Printre cele mai spectaculoase se numără cele din Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş. Sunt realizate din lemn și aluminiu, materiale aduse până sus cu elicopterul.

Ideea ne-a venit chiar de la Cheile Bizazului, unde sunt amplasate două astfel de cabine cu vedere panoramică. În 3 ani de la instalarea lor au atras nu mai puțin de 35.000 de turiști”, ne mai spune Jakab. Cifră care i-a făcut să se gândească imediat și la județul nostru: cum ar fi să avem peste 10.000 de oameni care vin an de an să vadă Târgu Secuiesc și Covasna de la înălțimea de 1.190 metri a Vârfului Bodoc? Ar fi bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole