Consiliul Județean Covasna a avut azi o ședință-maraton, cu 65 de puncte pe ordinea de zi, în cadrul căreia au fost aprobate hotărâri privind dotarea școlilor din mediul rural prin fonduri PNRR, sprijinirea proiectelor educaționale europene, cofinanțarea investițiilor medicale, precum și asigurarea sprijinului financiar pentru manifestările dedicate Zilei Naționale a României.
A fost prezentat proiectul derulat de Consiliul Județean Covasna, împreună cu 33 de administrații locale, Școala Specială din Sfântu Gheorghe și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Covasna, prin care a fost obținută finanțare prin PNRR pentru dotarea școlilor din mediul rural. Proiectul, în valoare de 35 de milioane de lei, a permis achiziționarea de mobilier, echipamente digitale, materiale didactice, echipamente sportive și pachete educaționale pentru cabinete psihopedagogice. Totodată, au fost aprobate hotărârile privind darea în folosință gratuită a echipamentelor digitale.

În cifre exacte, investițiile în discuție arată astfel:
- 556 săli de clasă: echipamente IT
- 567 săli de clasă: mobilier nou
- 574 table interactive
- 587 laptopuri
- 631 imprimante
- 30 laboratoare complete de informatică: mobilier și echipamente IT
- 23 laboratoare de științe naturale: mobilier specific, echipamente didactice
- 28 săli de sport: echipamente sportive
- 26 cabinete psihopedagogice: mobilier și echipamente didactice.
Tot azi a fost aprobată suma de 154 de mii de lei pentru Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Covasna, necesară cofinanțării proiectului european EDU- ACCES: Educație prin Accesibilizare, Cooperare, Conexiune, Empatie și Sprijin. Proiectul, depus în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brașov, urmărește diminuarea absenteismului, prevenirea și reducerea abandonului școlar, precum și creșterea performanțelor elevilor din grupul țintă, prin măsuri integrate de susținere a copiilor și tinerilor cu CES/dizabilități. Valoarea totală a proiectului este de 2,7 milioane lei, din care CJRAE Covasna beneficiază de un buget de 1,03 milioane lei, cu finanțare nerambursabilă de 876.281 lei și contribuție proprie de 154.637 lei.
De asemenea, a fost aprobat sprijinul financiar pentru manifestările dedicate Zilei Naționale a României, organizate în județ, așa cum se întâmplă în fiecare an. În acest sens, a fost propusă încheierea unui Contract de asociere între Județul Covasna, Instituția Prefectului – Județul Covasna și Asociația de Dezvoltare Locală și Culturală Târgu Secuiesc, care va coordona și derula manifestările. Contribuţia totală a Judeţului Covasna va fi de 50.000 lei, asigurată din bugetul judeţului pe anul 2025 și virată în contul Asociației de Dezvoltare Locală și Culturală Târgu Secuiesc.
Bani pentru drumul Covasna – Comandău
Din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pe anul 2025, alocate județului Covasna, Consiliul Județean Covasna a aprobat repartizarea sumei de 500 mii lei orașului Covasna, pentru lucrările de intervenții pe tronsonul de drum comunal dintre Covasna și Comandău.

Dotări pentru spitalul din Baraolt
A fost aprobată și o hotărâre privind asocierea cu orașul Baraolt și comunele Aita Mare, Bățani, Brăduț, Vârghiș pentru cofinanțarea Spitalului Orășenesc Baraolt în vederea dotării cu aparatură și echipamente medicale.
„Spitalul Orășenesc Baraolt a obținut finanțare din fonduri alocate din bugetul de stat, în valoare totală de 4,9 milioane lei, la care se adaugă o contribuție proprie de 631.000 lei. Conform contractului de asociere, această contribuție proprie este asigurată astfel de administrațiile locale: orașul Baraolt și Consiliul Județean Covasna – câte 150.000 lei fiecare, iar Aita Mare, Bățani, Brăduț, Vârghiș – câte 35.000 lei fiecare. Spitalul deservește o parte semnificativă a populației județului Covasna, aproximativ 30.000 de persoane, ceea ce face esențială modernizarea dotărilor pentru a garanta servicii medicale de calitate” – a subliniat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna.

Consiliul Județean a decis, de asemenea, să pună la dispoziție, în Sfântu Gheorghe, în imobilul de pe strada Țigaretei, un sediu pentru Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, precum și pentru Serviciul Județean de Evidență a Persoanelor. Acesta din urmă își va putea muta într-o singură locație arhiva de stare civilă, activitățile de birou și serviciul de relații cu publicul, ceea ce va îmbunătăți semnificativ condițiile de funcționare și modul de deservire a cetățenilor.
Sursa: CJ Covasna