spot_img
spot_img
spot_img

„Conferinţa iraniană” a Teatrului „Tamási Áron”, nominalizată la categoria „Cel mai bun spectacol”

Articole similare

Cea de-a 32-a ediție a Galei Premiilor UNITER va avea loc pe 27 mai 2024 la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. „Conferinţa iraniană” a Teatrului „Tamási Áron” este nominalizată la categoria „Cel mai bun spectacol”.

Actrița Mădălina Mușat de la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe este nominalizată la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar” pentru rolul din spectacolul „Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu.

La categoria „Cel mai bun video design” a fost nominalizat Cosmin Stancu pentru video din spectacolul „Cum s-a măritat maimuţa, şi-a luat casă şi a găsit fericirea în Orlando”, bazat pe povestiri de Chuck Palahniuk, regia Dragoș Alexandru Mușoiu, costumele Șteff Chelaru, Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe.

Pentru ediția 2024 a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Alina Epîngeac, Cristina Rusiecki și Octavian Szalad. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023.

„Conferința iraniană”, o călătorie spirituală

Spectacolul „Conferința iraniană” este regizat de László Bocsárdi, după un text de Ivan Viripaev, autor de literatură dramatică contemporană. Viripaev este de origine rusă și trăiește în Polonia. A scris „Conferința iraniană” în 2017 și a devenit una dintre cele mai influente piese ale sale. Între timp, a fost tradusă în mai multe limbi și este jucată pe scenele unor teatre de prestigiu.

Spectacolul este o călătorie spirituală emoționantă, în jurul unor teme precum libertatea, credinţa în Dumnezeu şi atingerea fericirii, determinând  spectatorii să se confrunte cu abordări diverse şi contradictorii  ale unor probleme sociale, politice şi etice,  care frământă întreaga lume”, se arată într-un comunicat al teatrului.

La categoria „Cel mai bun spectacol” mai sunt nominalizate:

  • „1978” de Simona Semenič, regia și lighting designul Tomi Janežič, costumele Marina Sremac, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara,
  • „Antologia dispariţiei”, după proză feminină contemporană de Ștefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, scenariul, regia, universul sonor, filmările Radu Afrim, scenografia Cosmin Florea, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
  • „Oedip” de Robert Icke după Sofocle, regia Andrei Șerban, scenografia Carmencita Brojboiu, Teatrul „Bulandra” Bucureşti.

Mădălina Mușat, de patru ani în echipa „TAM”

Nominalizată la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar” pentru rolul Melania din spectacolul „Mobilă și durere”, Mădălina Mușat a absolvit Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, clasa Miklόs Bács în anul 2020. În 2022 a absolvit masterul de actorie la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

În anul 2020 a câștigat premiul D-butan-T, în urma căruia a fost angajată la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe unde a lucrat cu numeroși regizori precum: Radu Afrim, Eugen Jebeleanu, Bobi Pricop, Andrei Măjeri, Cristian Ban, Radu Nica, Andreea Vulpe, Andrea Gavriliu, Raul Coldea și Dragoș Mușoiu.

De-a lungul timpului a participat la numeroase workshop-uri de actorie și de coregrafie. Printre abilitățile actriței se numără: dans contemporan, clovnerie, scrimă scenică, acrobație, păpuși și marionete, role, canto, înot.

La această categorie mai sunt nominalizate actrițele Crenguța Hariton (Teatrul „Nottara” București) și Mălina Lazăr, Teatrul Național „Vasile Alcsandri”, Iași.

Lista completă a nominalizărilor, AICI.

Foto: Teatrul „Tamasi Aron”, UNITER

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole