Întorsura Buzăului va avea în trafic, din 15 august, primele autobuze de transport public. Astăzi se montează în oraș stâlpii pe care vor sta indicatoarele pentru stații. Primăria introduce patru linii de transport călători ce vor traversa orașul și satele aparținătoare, unul dintre trasee incluzând și zona Mezereu, care traversează satul Sărămaș ce ține de comuna Barcani.

O altă noutate e aceea că transportul public va include și elevii: aceștia nu vor mai avea la dispoziție acele microbuze de transport, ci vor folosi noile autobuze, 100% electrice. Vechile microbuze de transport școlari vor ajunge, cel mai probabil, la casat, dată fiind uzura și vechimea lor de peste 20 de ani.
„Autobuzele au fost achiziționate prin PNRR, sunt 4 autobuze full electric, unul de 10 metri și 3 de 7 metri. Avem și 5 stații de încărcare pentru ele. Vor fi utilizate și de cei aproximativ 500 de elevi din oraș, dar și de cei care fac naveta cu trenul și au nevoie de transport spre și dinspre gară”, explică primarul Raul Urdă pentru covasna45.ro.
Costul unui bilet va fi de 3 lei, iar prețul unui abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii va fi de 95 de lei.
Cu aceste autobuze se poate rezolva problema aglomerației pe șoselele din oraș. În timpul anului școlar, la orele dimineții în special, traficul e aproape blocat de cei care își duc copiii la școală sau la grădiniță. În plus, parcările din zona gării sunt de asemenea ocupate de cei care iau trenul spre alte localități și lasă mașina acolo până la întoarcere.
Programul autobuzelor va începe de la ora 6 dimineața. Vor circula până la ora 21.00.
Autobuzele au fost fabricate în România, la Baia Mare, de compania ATP Trucks, parte a grupului ATP. La semnarea contractului, în ianuarie 2024, cei de la ATP notau, pe site-ul lor: „Mobilitate urbană sustenabilă este un subiect care ne preocupă tot mai mult. Iată că facem pași tot mai hotărâți pe acest nou drum și tocmai la Întorsura Buzăului am fost onorați să ne asumam un nou contract pentru furnizare de autobuze electrice!”

De altfel, autobuzele lor circulă de mai mulți ani pe trasee din foarte multe orașe din țară, de la Iași, la Satu Mare, Bistrița, Oradea, Brăila sau Făgăraș.
Numite ATP Bus e-UpCity, aceste autobuze au fost lansate pe piață în 2021. Au o autonomie de aproximativ 300 de kilometri. O încărcare completă durează între 3 și 5 ore. În privința conectivității, sunt dotate cu Wi-Fi, prize USB cu două porturi încorporate în dreptul fiecărui set de scaune și monitor cu memorie externă portabilă pentru diferite proiecții multimedia.
Costul celor patru autobuze de la Întorsura a fost de aproximativ 1,5 milioane de euro.
Traseele sunt următoarele:

Câteva imagini:




