Muzeul Național Secuiesc va găzdui o expoziție extraordinară, dedicată fondatoarei sale, Emília Cserey Zathureczky, și intitulată „Doamna CSEEY – 200. Renaștem”. Vernisajul are loc luni, 11 noiembrie, de la ora 18.00, în clădirea muzeului.
Expoziția prezintă viața și activitatea Emíliei Cserey Zathureczky și expune o selecție a celor mai vechi piese ale Muzeului Național Secuiesc.
Această colecție a fost creată în Imeni și a fost prezentată pentru prima dată în septembrie 1875, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia Adunării Generale a Medicilor și Naturaliștilor. Doi ani după această primă expoziție, era înființat Muzeul Național Secuiesc.
„În secolul al XIX-lea era o raritate ca o femeie să fondeze un muzeu. Legăturile sociale ale doamnelor erau foarte restrânse, datorită normelor sociale. Totuși, cum a putut realiza o femeie un muzeu? Cine a fost Emília Cserey Zathureczky? A făcut numai un muzeu, sau a realizat și alte evenimente sociale și culturale?”, ne spun cei de la muzeu, într-un comunicat dedicat expoziției.
Și iată povestea:
Familia Zathureczky a migrat din Ungaria de Sus (azi Slovacia) în Transilvania și aici și-a crescut cei doisprezece copii (printre care și Emília). Capul familiei, István Zathureczky, era administratorul moșiilor mai multor nobili, astfel că, în scurt timp, avea deja legături strânse cu nobilimea din Transilvania. Și-a educat bine cei doisprezece copii, astfel încât printre ei s-au numărat și revoluționari pașoptiști, deputați parlamentari, ofițeri, proprietari de fabrici, politicieni sau economiști. Prin căsătorie, copiii au devenit membri ai unor importante familii nobiliare, deci după jumătate de secol de la așezarea familiei în Transilvania (1817) creaseră o „rețea” largă de contacte sociale. Datorită rolului lor în Revoluția din 1848 și a angajamentului lor față de Revoluție, și secuii din straturi mai inferioare au purtat un deosebit respect familiei Zathureczky.
Emília Cserey Zathureczky s-a născut la 21 octombrie 1823. A fost o tânără educată, care vorbea și latina, și încă de mică a fost pasionată de cărți, colecționând antichități, monede, precum și obiecte din epoca de piatră și bronz.
Ea s-a căsătorit cu János Cserey în 1842 și a trăit o viață socială activă. În timpul Revoluției de la 1848 a donat bani și bijuterii, a brodat panglici pentru steaguri și a confecționat bandaje. După eșecul Revoluției, i-a ascuns pe luptătorii pentru libertate și i-a ajutat să fugă.
S-a căsătorit și a avut șase copii. În iunie 1875, l-a invitat pe Gyula Vasady Nagy ca educator pentru unul dintre fiii săi. Colecția Cserey din Imeni, formată din obiecte din lemn și fier, porțelan vienez, peste o sută de documente din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, precum și bijuterii, a fost rearanjată de Vasady, care se pricepea atât la cărțile vechi, cât și la arheologie. Expoziția a fost deschisă publicului în aceeași lună.
Emília Cserey Zathureczky a trăit însă dramă după dramă, întrucât atât soțul, cât și toți copiii ei au murit… În ciuda acestor tragedii, ea a dedicat mult timp și efort în crearea și finanțarea unor asociații de caritate, a sprijinit financiar școlile și spitalele, a construit clopotnițe și a ajutat biserica. S-a stins din viață la 4 noiembrie 1905 în Imeni și se odihnește în cimitirul din Târgu Secuiesc.
Principala sa realizare a fost crearea Muzeului Național Secuiesc, pe care l-a susținut enorm și l-a ridicat la un standard atât de înalt, încât, la 25 de ani de la realizarea primei expoziții, muzeul a participat la Expoziția Mondială de la Paris. Manuscrisele, arhivele documentare ale muzeului au fost studiate, de-a lungul timpului, de academicieni și cercetători.
Piesele au fost găzduite, între 1879 și 1913, în câteva săli ale Colegiului „Székely Mikó”, până la predarea lor clădirii muzeului proiectată de Károly Kós.
„Expoziția noastră vă oferă o perspectivă asupra acestei vieți minunate. Cu broderii și mobilier din secolele XVII-XVIII, cu ceramică fină, piese de sticlărie din secolele XVIII-XIX și cu obiecte de bronz din epoca timpurie a fierului, evocăm lumea fascinantă a obiectelor care au înconjurat-o pe doamna Emília Cserey Zathureczky și care au format colecția veche a Muzeului Național Secuiesc. Vă așteptăm cu drag!”, mai transmit cei de la muzeu.