Dr. Szilveszter Szabolcs: Prin CLIMAAX, anticipăm riscurile schimbărilor climatice

Dr. Szilveszter Szabolcs este viceprimarul municipiului Târgu Secuiesc și manager în cadrul proiectului.

Articole similare

Trei instituții din România sunt parte a proiectului european CLIMAAX. Acesta se traduce prin „Cadrul și setul de instrumente pentru evaluarea riscurilor și vulnerabilității climatice” și e finanțat cu fonduri directe din UE prin Programul de Cercetare și Inovare Orizont Europa al Uniunii Europene („HORIZON-MISS-2021-CLIMA-02”).

Proiectul analizează fenomenele care afectează agricultura și populația – secetă, inundații, caniculă etc – și încearcă să găsească soluții prin care fermierii și localnicii să fie protejați pe termen lung.

Primăria Târgu Secuiesc e una din cele trei instituții, alături de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj și Institutul Național de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor – Bazinul hidrografic Putna.

Concret, Târgu Secuiesc a fost selectat ca una dintre cele 32 de regiuni europene care vor beneficia de un cadru inovativ pentru evaluarea riscurilor climatice, concentrându-se pe amenințările majore precum seceta, valurile de căldură și inundațiile. Datorită acestui proiect, autoritățile locale vor avea acces nu doar la resurse financiare, ci și la expertiză tehnică, contribuind astfel la dezvoltarea unor planuri eficiente de adaptare care vor proteja pe termen lung viața și bunăstarea locuitorilor.

Viceprimarul municipiului Târgu Secuiesc, dr. Szilveszter Szabolcs, ne-a explicat mai multe despre proiect.

covasna45.ro: Când a început CLIMAAX și cât durează?

Dr. Szilveszter Szabolcs: Am început în ianuarie 2023 și se încheie în decembrie 2026. Cuprinde trei faze. Prima a fost training-ul, schimbul de bune practici, ca să înțelegem și partea științifică referitoare la anumite aspecte despre schimbările climatice. Ce aspecte negative sunt când vorbim despre climă? Adică inundații, ploi, secetă și efectele lor în agricultură și în viața noastră de zi cu zi.

În faza a doua am învățat să modelăm și să analizăm regiunea noastră cu date internaționale. Și suntem la finalul acestei faze. Discutăm despre date specifice zonei. În județul Covasna, de exemplu, ce fel de tipuri de culturi avem? Am determinat care este suprafața exactă a terenurilor agricole. Am luat în calcul și anumiți factori climatologici mai specifici. După care am remodelat totul astfel încât rezultatele să fie reprezentative la nivel local.

„Putem determina și din punct de vedere financiar ce impact o să aibă seceta asupra unei culturi.”

covasna45.ro: Și puteți face o estimare … la ce să ne așteptăm pe viitor?

Dr. Szilveszter Szabolcs: Se poate calcula, da. Se utilizează modele matematice foarte complicate. Se poate calcula randamentul de producție pe hectar. Putem determina și din punct de vedere financiar ce impact o să aibă seceta asupra unei culturi. Ai date reale care îți spun că merită să faci o anume investiție. Că o să fie 60% randamentul fără irigații sau poate să fie 100%. Se calculează și calitatea solului, cantitatea de apă care poate fi reținută de sol. Utilizăm inclusiv date furnizate de sateliți.

covasna45.ro: Dar fermierii știu și fără studii că dacă au sistem de irrigație e mai bine….

Dr. Szilveszter Szabolcs: Da, dar poți să faci o strategie la nivel regional, național, cu date clare. Care sunt utile la minister, de exemplu, pentru că știm cum va fi după 5 ani sau după 30 de ani. Așa va fi dacă nu facem ceva! Și putem să le prezentăm fermierilor ce fel de culturi pot să lucreze în fiecare an, pentru că vor ști că valoarea unei culturi va fi mai mare decât a alteia.

„Polonezii și germanii au avut politici publice de susținere și au investit nu numai în mașini agricole, ci au făcut și proiecte pentru irigații.”

covasna45.ro: Noi în județ am stat mereu bine la cartofi…

Dr. Szilveszter Szabolcs: Nu știu ce să spun. Nu avem prea mulți cartofi, a scăzut foarte mult producția. Dacă nu va exista sprijin de la  stat, nu știu dacă se vor mai cultiva cartofi atât de intens. Pe de altă parte, sunt fermieri care stau cu cartofii în depozit. Pentru că polonezii și germanii au avut politici publice de susținere și au investit nu numai în mașini agricole, ci au făcut și proiecte pentru irigații. Noi ne gândim să facem acum, când sistemele de irigații ar trebui să fie prioritate zero. Dar prin acest proiect vor avea instrumente. Și cei din Brașov și de oriunde. Eu pot să îi ajut gratuit cu toate datele. Și cu ce au de făcut.

covasna45.ro: Practic, e un program pilot la Târgu Secuiesc?

Dr. Szilveszter Szabolcs: Da, un pilot care se poate extinde la nivel național. Când au lansat acest priect prin Horizon au avut în vedere să plecăm de la o micro-regiune și apoi să îl extindem. Aceasta este ultima fază a proiectului – că poate fi făcut oriunde și va fi accesibil totul. Este esențial pentru agricultură, pentru că agricultura este esențială pentru o țară, pentru sustenabilitate, pentru siguranța alimentară.

„Educația ecologică merge mână în mână cu nivelul de trai.”

covasna45.ro: În condițiile în care oamenii ies în stradă pentru că sunt taxele prea mari, mai interesează pe cineva problemele de mediu?

Dr. Szilveszter Szabolcs: Sunt importante. Educația ecologică merge mână în mână cu nivelul de trai. Pentru că noi trebuie să ne gândim la reciclare, la economia circulară. Se pot face multe. Și mă refer la agricultură pentru că în județul Covasna agricultura are cea mai mare pondere, e cea mai mare „afacere”, să spun așa. Vom organiza la finalul lunii februarie un workshop în care vom explica celor interesați mai multe despre acest proiect. Vom invita și fermieri, și factorii de decizie. Vrem să explicăm aceste date care sunt importante pentru investiții. Putem vedea, prin modelări, care este calitatea solului și care e media nivelului de apă în sol și ce măsuri putem lua pentru revitalizarea lui. Compostul, de exemplu. Dar noi avem legea compostului de ceva timp, dar nu avem și normele tehnice. Sunt lucruri importante care trebuie și merită discutate și cunoscute. Iar proiectul CLIMAAX asta face: pune pe masă date, instrumente. Și apoi acestea trebuie folosite.

Detalii despre CLIMAAX Târgu Secuiesc, KÉZDI adapt, AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole