Pentru statele vecine Ucrainei, impactul financiar al războiului care a început în urmă cu 14 luni este uriaș. Acesta crește pe măsură ce sunt acordate subvenţii pentru energie, armatele sunt extinse, iar refugiaţii ucraineni sunt găzduiţi, trimişi la şcoală şi hrăniţi, scrie Bloomberg.
Pentru a plăti toate aceste facturi, guvernele est-europene accesează pieţele financiare internaţionale într-un ritm fără precedent.
Potrivit Bloomberg, guvernele est-europene au împrumutat deja 32 de miliarde de dolari în acest an, de trei ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
În plus, pentru prima dată în ultimii zece ani, trei state est-europene – Polonia (nouă miliarde de dolari), România (şase miliarde de dolari) şi Ungaria (cinci miliarde de dolari) – se numără printre primii cinci debitori emergenţi pe pieţele externe.
Momentul în care se împrumută nu este unul grozav. A devenit mult mai prohibitiv să te împrumuţi pe pieţele de obligaţiuni, chiar şi pentru guvernele care au un rating ridicat precum cele din Europa de Est, după ce băncile centrale din întreaga lume au majorat rapid dobânzile în ultimul an. De exemplu, Polonia se împrumută la dobânzi anuale de 5,5% pentru noile sale obligaţiuni pe 30 de ani. Comparativ, în 2021, pentru acelaşi tip de obligaţiuni, Polonia s-a împrumutat la o dobândă mai mică de 4% pe an.
Creşterea notei de plată cu dobânzile nu va face decât să agraveze deficitele bugetare.
În plus, dacă invazia rusească din Ucraina se va prelungi sau intensifica şi va fi nevoie de şi mai multă finanţare, investitorii ar putea să nu mai fie dispuşi să cumpere noile obligaţiuni care vor inunda piaţa.
Potrivit estimărilor Bloomberg, deficitul bugetar al Europei de Est se va umfla până la 4,3% din PIB-ul regiunii în acest an, de la 1,3% din PIB în 2021.
Analiştii de la ING prognozează că Ungaria este într-o poziţie „confortabilă” care îi permite să nu mai aibă nevoie să mai acceseze pieţele externe în 2023. În schimb, este posibil ca România să mai aibă nevoie să mai iasă odată pe pieţele externe în acest an.