spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Festivalul „Datina Junilor” aduce la Covasna 600 de artiști – dansatori și soliști

Articole similare

Între 15 și 17 august are loc în orașul Covasna cea de-a IV-a ediție a Festivalului folcloric „Datina Junilor”, organizat de Asociația „Junii Covasnei” în colaborare cu Asociația „Suflet Românesc”, cu sprijinul orașului Covasna și al Consiliului Județean Covasna.

Festivalul va aduce pe scena din Poiana Nedeii de pe Valea Zânelor nu mai puțin de 600 de artiști, dansatori sau soliști, din România și Republica Moldova.

Printre ei, Ansamblul „Codrenii”, care a participat la „Românii au talent”. Vin din orașul Călărași, care e înfrățit cu Covasna. „Codrenii” au câștigat Marele Premiu la Festivalul European de Folclor 2023 și sunt apreciați de public la fiecare reprezentație.

După cum a declarat pentru covasna45.ro organizatorul evenimentului, Oana Maria Șulea, va avea loc și o paradă a portului popular, dar vor fi și invitați-surpriză.

Este o sărbătoare la care îi invităm pe toți cei care își sărbătoresc ziua numelui – și nu numai! – pentru că are loc chiar cu ocazia Sfintei Maria. Va fi o petrecere în aer liber pe Valea Zânelor, unde vor fi preparate tradiționale, kurtos, clătite și alte bunătăți. Vom avea și frumoasa paradă a portului popular și multă voie bună!”.

Invitat special al ediției din acest an este artista sibiancă Gabriela Tuță, „prințesa cântecului ciobănesc”. Gheorghe Sorea, un alt nume îndrăgit, se va afla de asemenea pe scena festivalului, iar formația folclorică „Cimbrișor” din Republica Moldova a răspuns de asemenea „Prezent!” la invitația Asociației „Junii Covasnei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole