Medicii de familie și cei de ambulator sunt la un pas să nu mai semneze, de la 1 februarie, contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). În consecință, ar putea să nu mai acorde consultații și servicii medicale decontate.
O relație tot mai complicată cu CNAS
Nu doar sumele propuse pentru plata serviciilor lor i-au adus pe medici în conflict cu CNAS. Ei reclamă și atitudinea funcționarilor. Aceștia vor să sune pacienții care figurează în sistem că au fost la consultație la medicul de familie sau în ambulator. CNAS vrea să verifice dacă pacienții au fost într-adevăr la medic.
„Ambulatoriul de specialitate și medicina de familie întotdeauna împărtășesc aceeași soartă. Prin natura activității noastre, suntem permanent legați unii de ceilalți”, arată dr. Cosmin Alexandrescu, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator.
Scăderea sumelor decontate de CNAS pentru servicii medicale în anul 2024 îi lovește în plin pe medicii specialiști din ambulator.
„Sunt specialități care au nevoie de aparatură scumpă, consumabile scumpe. Noi suntem în jur de 20 de specialități, fiecare cu specificul ei”, spune Alexandrescu. Spre deosebire de medicii de familie, care își pot renova cabinetele cu bani din PNRR, medicii de ambulator nu au fost incluși în PNRR.
Scăderea de venituri de aproximativ 28% prin diminuarea valorii punctului per serviciu de la 4,5 lei la 3,3 lei – decisă de CNAS – scădere cumlată cu toate creșterile de fiscalitate și creșterile de prețuri și cu creșterile în toate domeniile vor duce la o reducere a veniturilor medicului cu 40-50%, în funcție de localitate, mai spune Cosmin Alexandrescu.
„De dumneavoastră se vor ocupa cei care au fost nou introduși în nomenclatorul de meserii: prezicătorii, numerologii, astrologii. Veți merge și veți putea beneficia, pe bilet de trimitere, de serviciile lor.”
Multe cabinete nu vor supraviețui
„Cu această valoare a punctului, mulți dintre colegii noștri nu vor mai putea supraviețui la modul propriu ca activitate medicală. Și ce vor putea face în acel moment? Atât medicii de familie, cât și medicii specialiști nu vor avea altă opțiune decât să plece din țară.”
Alexandrescu mai spune că „la un moment dat – și asta este foarte aproape, la 1 februarie – nu vom mai semna contractele cu CNAS”.
Acest lucru ar putea însemna, practic, că medicii nu vor mai acorda servicii decontate. În lipsa unui contract semnat cu CNAS, nu va mai avea cine să plătească acele servicii. Pacienții ar putea fi puși în situația să le plătească chiar ei.