Unul dintre cele mai ample dosare penale de corupție și furt din sistemul public de transport din România a intrat într-o nouă fază procesuală. În data de 30 aprilie 2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva a 44 de inculpați în dosarul privind furtul de motorină de la Regia Autonomă de Transport Brașov (RATBV), anunță newsbv.ro.
În perioada martie – aprilie 2025, 38 de angajați ai RATBV, toți conducători auto, au fost identificați ca autori ai unor furturi repetate de motorină din autobuzele unității. Aceștia sustrăgeau combustibilul în timpul nopții, fie la intrarea, fie la ieșirea din tură, direct în curtea punctului de lucru.
Metoda folosită la Brașov era simplă și rudimentară, dar eficientă.
Șoferii utilizau furtunuri introduse în gura de alimentare a autobuzelor, transferând motorina în canistre sau recipiente de diverse dimensiuni. Combustibilul era apoi transportat în autoturismele personale, parcate strategic în apropierea locului faptei.
Ancheta a stabilit că motorina sustrasă era vândută cu 5 lei/litru. O parte din motorină a livrată altor persoane, inclusiv unui alt șofer RATBV. Astfel, șase persoane care au achiziționat combustibilul furat au fost și ele incluse în dosar, fiind acuzate de tăinuire.
Infractorii au profitat de faptul că autobuzele aveau norme de consum stabilite mai mari decât consumul real. Dar diferențele dintre consumul real și cel declarat erau exploatate pentru a masca lipsurile de carburant.
Măsuri judiciare dispuse de instanță
Pe 30 aprilie 2025, 39 dintre inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de inculpați. La 1 mai 2025, Judecătoria Brașov a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a 28 de inculpați. De asemenea, alți 2 inculpați au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.
În paralel, alte 6 persoane sunt sub măsura controlului judiciar.
Investigația este desfășurată de Poliția Municipiului Brașov – Secția 3, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Obiectivul principal al anchetei este strângerea probelor, identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea răspunderii penale, în vederea unei eventuale trimiteri în judecată.
Este important de menționat că punerea în mișcare a acțiunii penale nu înlătură prezumția de nevinovăție. Aceasta presupune existența unei suspiciuni rezonabile bazate pe probe, conform Codului de procedură penală.