spot_img
spot_img
spot_img

Hocheiștii care vin la Campionatul Mondial vor fi cazați în stațiunea Covasna

Campionatul are loc pe Arena Sepsi.

Articole similare

Drapelele a șase țări vor flutura, între 25 aprilie și 4 mai, pe hotelurile „Căprioara” și „Covasna” din orașul-stațiune Covasna. Motivul? Aici vor fi cazate echipele care participă la Campionatul Mondial de Hochei pe gheață ce se va desfășura între 27 aprilie și 3 mai pe Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe. Mai exact, 250 de persoane, sportivi și staff-urile lor.

Cum în municipiul reședință de județ nu sunt suficiente locuri de cazare, a fost ales locul cel mai potrivit din județ – stațiunea balneoclimaterică de interes național Covasna.

Este un lucru extraordinar că Federația Română de Hochei a reușit să aducă acest eveniment în România, este extraordinar ce avem la Sfântu Gheorghe, Arena Sepsi, și este o mândrie și o onoare pentru noi să avem infrastructura potrivită aici, la Covasna, pentru un eveniment de asemenea anvergură. Este ceva unic și suntem extrem de încântați”, a declarat pentru covasna45.ro managerul SC Turism Covasna, Narcisa Diaconu, gazda celor 250.

Echipele de la bucătăriile celor două hoteluri vor pregăti meniuri speciale, ca pentru sportivi de performanță. Adică va fi un meniu bogat, dar atent pregătit din punct de vedere nutritional, cât si al diversificării sortimentelor. Vor fi servite și produse locale – brânzeturi și lactate, dar și faimoasa pâine cu cartofi. De altfel, sportivii vor fi însoțiți de staff-uri complete, formate din antrenori, preparatori fizici, nutriționiști, medici.

Restaurant, Sala „Transilvania”
Restaurant, Sala „Bucovina”

Vor avea la dispoziție,, fiecare echipă, câte un etaj, dar și săli de conferințe pentru pregătirea tehnică și strategiile de joc.

Cameră Hotel Căprioara
Cameră Hotel Covasna

Buget de 700.000 de euro

La turneu vor participa echipele naționale din România, Marea Britanie, Polonia, Japonia, Italia și Ucraina, care vor disputa în total 15 meciuri. 

Bugetul pentru turneul de Campionat Mondial, Divizia I/A este de 700.000 de euro. „Finanțarea provine din mai multe surse. Astfel, o treime este asigurată de către Federația Internațională de Hochei pe Gheață, o treime de către autoritățile locale, restul venind din partea Agenției Naționale pentru Sport, din vânzarea biletelor și de la sponsori”, a precizat secretarul general al FRHG, Benedek Árpád Csaba.

Programul Campionatului Mondial

27 aprilie, duminică:

12:30 – Japonia vs. Italia

16:00 – Ucraina vs. Marea Britanie

19:30 – România vs. Polonia

28 aprilie, luni:

12:30 – Italia vs. Ucraina

16:00 – Polonia vs. Japonia

19:30 – Marea Britanie vs. România

30 aprilie, miercuri:

12:30 – Marea Britanie vs. Japonia

16:00 – Polonia vs. Italia

19:30 – Ucraina vs. România

1 mai, joi:

12:30 – Italia vs. Marea Britanie

16:00 – Polonia vs. Ucraina

19:30 – România vs. Japonia

3 mai, sâmbătă:

12:30 – Japonia vs. Ucraina

16:00 – Italia vs. România

19:30 – Marea Britanie vs. Polonia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole