Nașterile în afara căsătoriei au crescut în întreaga lume începând cu anii 1960, iar multe guverne se luptă să răspundă acestei schimbări culturale. În România anului 2023, din cei peste 155.000 de nou-născuți, circa o treime (peste 50.000) erau născuți în afara căsătoriei, potrivit datelor transmise de Institutul Național de Statistică.
Creșterea independenței economice a femeilor contribuie la acest lucru, deși acceptarea acestei schimbări variază foarte mult de la o țară la alta.
– În anul 2023, numărul născuților înregistrați la oficiile de stare civilă a fost de 155.418 născuți-vii, cel mai mic număr de născuți-vii din 1930 încoace. Față de anul 2022, în anul 2023 s-au înregistrat cu 26.665 mai puțini nou-născuți.
– În anul 2023, ponderea celor aduși pe lume de mame în vârstă de 30 de ani și peste a fost de 44,3%, comparativ cu 44,1% în anul 2022. În mediul rural, această pondere a fost de 53,8%.
În anul 2023, vârsta medie a mamei la prima naștere a fost de 30,2 ani în mediul urban.
– Peste o treime (35,0%) din proaspetele mame erau casnice.
– Rata natalității din România (9,4 născuți-vii la 1000 locuitori), se situează peste media europeană (8,7 născuți-vii la 1000 locuitori).
– Țările europene cu cea mai mică rată a natalității au fost Italia (6,7 născuți-vii la 1000 locuitori), Spania (6,9 născuți-vii la 1000 locuitori) și Grecia (7,3 născuți-vii la 1000 locuitori).
– În România, potrivit datelor de la Recensământul din 2021, circa 36.000 de femei au declarat că trăiesc în uniune consensuală, nefiind căsătorite.