Începe VISOR, Festivalul de Artă Fotografică din Ținutul Secuiesc

Articole similare

Festivalul de Artă  Fotografică din Ținutul Secuiesc, VISOR, ediția a patra, începe sâmbătă, 11 octombrie.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, acest proiect de arte vizuale este gândit să funcționeze ca un spațiu de întâlnire și competiție pentru fotografii profesioniști și amatori, deopotrivă, cu scopul de a dialoga și experimenta împreună în jurul unei teme comune, care să le stimuleze creativitatea și să le ofere șansa de a ajunge cu lucrările lor în expozițiile Visor.

Tema din acest an a fost COPILUL.

„Ca şi FEMEIA, căreia Centrul de Cultură al Judeţului Covasna i-a dedicat ediţia precedentă a Festivalului Visor, copilul a fost  prezent  în istoria fotografiei  încă din primele decenii  ale acestei arte,  fiind surprins în special  în portrete de familie.

Astăzi, odată cu digitalizarea și apariția smartphone-urilor, copilul este prezent în fotografie mai mult ca niciodată. Copiii sunt centrul de interes nu doar al  artiştilor fotografi, ci  sunt fotografiați  de  părinți, educatori, trecători, influenceri, dar și de ei înșiși – în contexte intime, școlare, festive, cotidiene. În aceste condiţii, este firesc să ne întrebăm ce mai aduce în plus privirea profesionistului, a artistului, a pasionatului de fotografie?  La această întrebare au răspuns fotografii profesioniști și amatori din Secuime, inclusiv elevii de liceu din județul Covasna,  cărora le-a fost destinat unul dintre concursurile Festivalului, iar cele mai bune lucrări sunt reunite în trei expoziții Visor : Retrospectiva Cluburilor de Artă Fotografică din Secuime, Expoziția fotografilor independenți și Conexiuni – Expoziția elevilor de liceu (Parcul Elisabeta, vernisaje în aer liber, 11 octombrie, începând cu ora 11)”, se arată în comunicat.

Programul Visor4 mai cuprinde:

  • Forumul  cluburilor de fotografie din Secuime (11 octombrie, la Centrul de Cultură al Județului Covasna, ora 12); 
  • Expoziția Grupului de Creație KépVidék – Fragmente de viață, comuna Vârghiș (18 octombrie, Casa de Cultură din Vârghiș, ora 18)
  • Dezvelirea plăcii comemorative Diénes Andor /André de Dienes ( Târgu Secuiesc, 19 octombrie, ora 13.).

Invitatul special al Visor4 este Dorel Găină, îndrăgitul profesor universitar și fotograf din Cluj. Artistul este prezent în Festivalul Visor4 cu un demers artistic intitulat „Călătoriile oglinzii – De la fotografie la trans-fotografie”.

Dorel Găină și-a structurat prezentarea în trei părți:

1. Expoziția aREAL

Proiectul aREAL pornește de la ideea clasică a fotografiei ca „oglindă a realității” – imaginea care dovedește că ceva a existat cu adevărat. Artistul propune însă o reinterpretare: fotografia nu trebuie să fie doar o „mărturie”, ci poate fi transformată creativ. Astfel, imaginile nu mai sunt simple „clipe înghețate”, ci devin compoziții mai complexe, prin alăturări, detalii, repetiții sau suprapuneri. Chiar și „defectele” tehnice, mișcările surprinse ori colorizările parțiale sunt folosite pentru a da un sens poetic și pentru a provoca privitorul la o explorare mai profundă a realității.

2. Călătoriile oglinzii

Prin această parte teoretică, artistul explică felul în care fotografia poate evolua: de la formele clasice (alb-negru, pozitiv/negativ, color sau monocrom), până la prelucrările digitale moderne – colaje, serii, transformări cromatice. Din această explorare ia naștere ceea ce artistul numește „trans-fotografie”: imagini care pornesc de la fotografii reale, dar care, prin prelucrare și imaginație, se transformă în creații vizuale apropiate de pictura modernă, uneori aproape imposibil de legat de imaginea originală.

3. Atelierul Jocul de-a colajul

Participanții la Atelier sunt invitați să pornească de la fotografiile artistului Dorel Găină, pentru a crea noi compoziții prin decupare și reasamblare. Un experiment și joc vizual prin care participanții vor explora diferite feluri de „real” – de la cel foarte concret, până la suprareal și metaforic.

Dorel Găină s-a născut în 12 februarie 1953, la Oradea. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice Ioan Andreescu din Cluj, specializarea design. A predat aproape 30 de ani la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, fiind profesor asociat și la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea. Are o bogată activitate expozițională, cu numeroase expoziții personale și de grup în țară și străinătate (Franța, Brazilia, Slovenia, Ungaria), abordând teme de fotografie, transfotografie și arte vizuale contemporane. A participat la simpozioane, conferințe și workshopuri naționale și internaționale și este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, al Asociației Artiștilor Fotografi din România și al grupului Art in Situ din Franța.

Sursa: Centrul de Cultură al Județului Covasna

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole