spot_img
spot_img
spot_img

Înmatricularea mașinilor se va putea face online

Proprietarii nu vor mai trebui să meargă la ANAF pentru înscrierea în evidențele fiscale.

Articole similare

MAI pregătește o platformă informatică prin care înmatriculările se vor face online. Astfel, vor fi eliminate drumurile pentru înscrierea mașinii în evidențele fiscale.

Ministerul Afacerilor Interne a publicat un proiect de ordonanță de urgență prin care se va crea cadrul legal privind înființarea unei platforme informatice prin care transferul de proprietate asupra mașinilor se va putea face prin mijloace electronice. Platforma va putea fi folosită și pentru declararea la organul fiscal a dobândirii sau înstrăinării autovehiculelor.  

În 2022 au fost eliberate 1.455.388 certificate de înmatriculare.

Potrivit statisticilor Direcției generale permise de conducere și înmatriculări în 2022 au fost eliberate 1.455.388 certificate de înmatriculare. Cifra nu include documentele emise ca duplicat al unor certificate deteriorate, pierdute sau furate. De asemenea, au fost efectuate 167.847 operațiuni de radiere. Fiecare dintre aceste certificate a necesitat deplasarea solicitanților la mai multe instituții: autoritatea de înmatriculare, organul fiscal local sau organul fiscal teritorial al ANAF. 

O schimbare în beneficiul cetățenilor.

„În prezent realizarea tuturor operațiunilor conexe domeniului înmatriculării vehiculelor, necesită termene ce pot depăși 30 zile, prin prezentarea succesivă la mai multe autorități, termene ce ar putea fi reduse semnificativ prin stabilirea unor fluxuri simplificate de transmitere a datelor între instituțiile implicate. Acest demers ar putea aduce un real beneficiu cetățeanului, prin reducerea timpului necesar efectuării operațiunilor de înmatriculare și eliminarea deplasărilor la instituțiile implicate, ca urmare a prezentării documentelor sau transmiterii datelor necesare, unei singure instituții (cu excepția vehiculelor uzate aflate la prima înmatriculare în România, situație ce presupune și verificarea vehiculului de către RAR)”, se spune în nota de fundamentare a actului normativ elaborat la Ministerul de Interne.

Astfel, proprietarii de mașini sau cei care au cumpărat autovehicule în leasing nu pot să le înmatriculeze până când nu au le-au înscris (sau radiat, în cazul celor care-și vând mașinile) în evidențele fiscale locale. Pentru a pune capăt acestei situații, solicitanții nu vor mai fi obligați să plimbe hârtiile de la o instituție la alta, urmând ca documentele să fie transmise direct între instituțiile implicate în proces.

Platforma va fi gestionată de către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări.

Beneficiarii autentificați vor trebui să introducă „un set minim de date necesare identificării vehiculului și, după caz, eventuale înscrisuri în formă electronică necesare operațiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, emitere a unui nou certificat de înmatriculare, radiere din circulație, precum și declarare fiscală sau radiere din evidențele fiscale (documente de transfer al dreptului de proprietate încheiate în afara platformei, dovada declarării furtului vehiculului, certificat de distrugere etc.).”

Datele vor fi analizate de către personalul Direcției, iar după efectuarea formalităților de înmatriculare, datele vor fi trimise automat organelor fiscale prin interconectarea cu sistemul informatic propriu al Ministerului Finanţelor/A.N.A.F., denumit PatrimVen.

Platforma este astfel gândită să permită interconectare cu organele fiscale în mai multe moduri, în funcție de gradul de digitalizare al fiecărui organ fiscal local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole