Potrivit informațiilor furnizate de INS, circa 40% din tinerii cu vârsta mai mică de 25 de ani care au un job, lucrează fie în agricultură fie în comerț, chiar dacă au studii superioare. Abia după 30 de ani reușesc să găsească un loc de muncă într-un sector care aduce valoare adăugată mai mare.
Șomajul în rândul tinerilor de sub 24 de ani se apropie de 22%, de 4 ori mai mare decât media pe țară, arată INS.
E drept, România se află în fruntea statelor europene și din punct de vedere al tinerilor cu vârste între 15 și 29 care nu erau ocupați anul trecut în educaţie sau formare (NEET – neither in employment nor in education and training, engl.), potrivit datelor Eurostat. Circa 20% dintre tinerii români sunt în aceasta situație. O medie aproape dublă față de cea a UE (11,7%).
Pe locul 2 în topul țărilor cu tineri fără ocupație se află Italia (19%), iar pe locul 3 – Grecia (15,4%). La capătul celălalt al clasamentului se situează Olanda (4,2% NEET) și Suedia (5,7%).
Potrivit datelor Recensământului din 2021, sunt 1.021.587 tineri bărbați de 15-24 de ani.
Aproape jumătate din ei (470.000) NU urmează nicio formă de învățământ. Din cealaltă jumătate, circa 350.000 au liceul, circa 25.000 au școala de maiștri sau nivel postliceal, iar 180.000 au terminat o facultate.
Aproape 20% dintre bărbații români cu vârsta între 15-24 de ani sunt căsătoriți.
Circa 1% sunt divorțați sau văduvi, iar restul sunt tineri necăsătoriți.
Primul motiv pentru care tinerii nu-și găsesc de lucru este pentru că nu își caută de lucru, întrucât sunt la școală (530.000).
Al doilea motiv pentru care tinerii nu-și găsesc de lucru este tocmai pentru că sunt tineri. Lucrătorii tineri de astăzi sunt mult sub-angajați, așa cum au fost sub-angajați în ultimii 30 de ani. Tocmai pentru că sunt tineri.
Al treilea motiv pentru care tinerii nu își găsesc de lucru este că au aceleași probleme pe care le întâmpină și ceilalți solicitanți de locuri de muncă în urma recesiunii profunde și a recuperării lente.
Potrivit datelor INS, în România sunt în total circa 445.000 de șomeri. Dacă ar forma un oraș, ar fi al doilea ca mărime după București. De departe.