Deputatul Andrei Baciu va organiza joi, 19 iunie, prima ședință de lucru dedicată protecției și grijii pentru animale. Vor participa reprezentanți ai Poliției Animalelor, ANSVSA, medici veterinari, ONG-uri, juriști, lideri de opinie și oameni care iubesc animalele cu adevărat, anunță parlamentarul.
„Această întâlnire este începutul unui grup de lucru care își propune nu numai să creeze inițiative legislative, reguli clare, campanii și proiecte concrete pentru animale – în București și în toată România. Ne propunem să schimbă felul în care societatea românească se uită la animale. Dacă și tu simți la fel – dacă ai idei, experiență sau, pur și simplu, vrei să pui umărul – scrie-mi pe orice canal de social media sau pe WhatsApp la 0743 700 804. Vreau să construim o echipă de suflet și acțiune pentru o lume mai bună pentru animale. Începem joi, dar vor urma o platformă, o comunitate și o agendă civică și legislativă care să miște lucrurile în direcția corectă. Facem echipă pentru cei care nu pot vorbi – dar care au nevoie de noi mai mult ca oricând”, a mai transmis Baciu pe pagina sa oficială de Facebook.
Prioritățile iubitorilor de animale
Mesajul său a atras sute de comentarii, din care se pot desprinde câteva priorități pe care iubitorii de animale din România le au când vine vorba despre protecție.
Iată câteva:
- Interzicerea încheierii de contracte / asocieri între primării și firme de hingheri. Câinii comunitari să fie conservați în mediul lor, sterilizați, și să nu fie luați de hingheri și duși la moarte
- delimitați extrem de clar dreptul de montă. Obligați veterinarii să nu mai treacă rasa în carnet fără prezența pedigree-ului. Să fie obligați să raporteze exemplarele nesterilizate
- interzicerea oricărui concurs de tracțiune cu cai. (Pe acest subiect există și o petiție online).
Multe vorbe, puține soluții
Ce-I drept, de pe margine e ușor de comentat și dat sfaturi. Ce te faci când ești primar și ai orașul plin de maidanezi și zi de zi ai la primărie plângeri în acest sens? Un exemplu, Întorsura Buzăului.
Primăria a încheiat, în octombrie anul trecut, un parteneriat cu Asociatia pentru Protecția și Supravegherea Animalelor IVETS – ASPA-IVETS, care a ridicat din prima 49 de câini de pe străzi. Oamenii se plângeau că nu mai pot ieși seara pe stradă de frică. O mare parte dintre aceștia, spun cei din oraș în mediul online, erau aduși din localitățile vecine și lăsați pe străzile din Întorsura.
„În fiecare zi aveam la Primărie o solicitare legată de prezența câinilor în oraș. Am scos la licitație acest serviciu de mai multe ori și nu s-a prezentat nicio asociație din județ sau din împrejurimi. Cei de la ASPA IVETS din Giurgiu au luat câinii și i-au dus la dumnealor în adăpost. Ajunsesem să oferim și 1.200 de lei de câine, dar nu a venit nimeni. Problema era că acești câini erau abandonați de oameni în oraș, la containere. Noi am rezolvat efectul, dar acum vom merge și la cauză: vom interveni pentru a microcipa și vaccina toți câinii de pe raza UAT Întorsura Buzăului, urmând ca ulterior să se facă și o campanie de sterilizare. Aceste servicii sunt gratuite pentru toți câinii din oraș”, a declarat pentru covasna45.ro primarul Raul Urdă.
Rămâne de văzut cu ce soluții vin cei din grupul de lucru și dacă nu cumva e un exercițiu de imagine…