În zona industrială din Târgu Secuiesc este o clădire faină în care e o instalație impresionantă de procesat lapte. Este sediul cooperativei Kézdi Lacto Coop, adică locul unde se adună laptele de la vacile din zonă și se procesează. Cam 2.500 de litri de lapte de bălțată românească pe oră poate procesa „mașinăria”. Ambalat frumos, laptele ajunge în magazine, dar ajunge, an de an, și la Marele mic dejun dulce ce are loc în cadrul Festivalului Kürtőskalács de la Sfântu Gheorghe.

Am vrut să vedem de unde vine mai exact acel lăptic cu care organizatorii vor să doboare și un record în acest an: să pună la masă peste 120 de persoane!
La fabrică erau în vizită elevi de la un liceu din Sfântu Gheorghe. Vin frecvent aici clase din tot județul, să vadă „drumul laptelui” de la văcuțe la ei în pahar.

Cooperativa a pornit acum 11 ani.
Inițiativa de a aduna fermierii într-o astfel de asociație i-a aparținut lui Fejér László-Ődőn, parlamentar UDMR. Nu e nici fermier, nici nu a lucrat în domeniul alimentar, ci e de profesie inginer de Tehnologia Construcțiilor de Mașini. Dar a vrut să se implice.

„Au fost, la un moment dat, proteste ale fermierilor în Piața Victoriei. Erau nemulțumiri generale, erau veniți din toată țara să se plângă că sunt nevoiți să vândă laptele pe mai nimic. Apoi au fost proteste și aici, în județ. M-am dus la ei și le-am spus că totul e în zadar dacă nu se asociază. Așa am pornit această cooperativă, mai întâi cu fermierii din zona Târgu Secuiesc. Am pornit cu 60 în sală și, când le-am spus că avem nevoie de instalații de procesare și de investiții, au rămas 11. Pe parcurs au mai revenit. Am aplicat la un proiect prin AFIR, pentru fonduri europene, am câștigat și am decis să facem lapte și produse lactate. Ne-am asociat cu cei de la Asociația <<Bălțata Românească>>, care au sediul în Hărman și care dețin acțiuni aici. Colaborăm cu ei pentru că au foarte mulți membri și au piață de desfacere – detaliu esențial când vorbim despre un produs, oricare ar fi el”, explică Fejér László-Ődőn pentru covasna45.ro.

70 – 80 la sută din laptele din România e din import
Cooperativele, oricum ar suna, sunt modul prin care fermierii se pot asocia și pot avea succes. Pot accesa fonduri și pot crea mici afaceri astfel încât să prospere comunitățile și noi, consumatorii, să putem cumpăra produse naturale locale. În acest moment, circa 70 – 80 la sută din laptele procesat de pe piață provine din alte țări (de exemplu Polonia și Ungaria, dar nu numai).
Cei din zona Târgu Secuiesc și împrejurimi au puncte de colectat lapte. Acesta ajunge la fabrică. Nu „orice lapte”, pentru că instalația procesează doar lapte curat, fără impurități, altfel nu funcționează. Tot procesul e dirijat din computer. Pentru a lucra cu ea, cei de la cooperativă au fost instruiți.

Fabrica are implementate sisteme ERP digitale prin care sunt gestionate toate activitățile de bază, de la aprovizionarea cu materii prime și materiale auxiliare, procesul de producție, distribuție și vânzare.

Kézdi Lacto Coop produce și lapte cu cacao – Happy Choco. Acesta va sta pe mese duminică, la Marele mic dejun dulce din centrul orașului Sfântu Gheorghe. Organizatorii Festivalului Kürtőskalács vor să doboare recordul deținut de Ungaria, cu un număr mai mare de participanți și o masă mai lungă. Recordul maghiar este de 112 persoane. La Sfântu Gheorghe și-au propus să pună la masă nu mai puțin de 120 de persoane anul acesta. Vorbim despre un mic dejun compus din kürtőskalács și o cană de cacao cu lapte.

Happy Choco nu e singurul produs care iese pe poarta fabricii. Aici se fac și înghețată, și iaurt, sana sau diverse brânzeturi. Produsele „Kézdi” ajung în sute de magazine din 5 județe – Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu și Cluj.

Pentru Fejér László-Ődőn e ceva mai mult decât o afacere cu lapte.
„Kézdi nu este doar o cooperativă a laptelui, ci mai degrabă o cauză care unește și menține împreună fermierii locali și valorile noastre. Pentru că un produs local este o valoare a locului respectiv. Ceva care este al nostru și ne place și ne mândrim cu el. Aceasta este o motivație atât pentru fermieri, cât și pentru consumatori, de aceea sper să creștem, sper să ajungem la capacitatea maximă, de 30,000 de litri procesați pe zi, și sper ca tot mai mulți oameni să consume lapte de la fermierii noștri”.




