Trag pe dreapta și fac o fotografie. Oamenii, aplecați, adună cartofi. Sunt undeva între Reci și Covasna și imaginea îmi aduce aminte de școală.
Cred că prima dată am mers la cartofi în clasa a VI-a. Eram la Liceul nr. 2 din Sfântu Gheorghe.
E firesc, nu-i așa, ca în Țara Cartofului să fie cartofi!… Cartofi care trebuie strânși de pe câmp. Mergeam cu clasa, primeam găleți sau coșuri de răchită și eram repartizați pe rânduri. Tractorul scotea cartofii, noi îi adunam în grămezi. Distanța dintre rânduri creștea cu fiecare trecere a tractorului. Drumul de la rândul de cartofi la grămadă era tot mai lung.
Făceam foc, coceam cartofi și porumb. Ne mai bombardam unii pe alții cu tuberculii cei mai mici. Unii profesori munceau și ei. Nu toți, dar erau profesorii noștri, nu ne părea nimic nefiresc…
Am chiulit ca să ne facem „frați de cruce”
Trei dintre noi am chiulit o dată. Era prima dată când chiuleam. Eram aproape de malul Oltului. Am fugit prin porumbul mai înalt decât noi și ne-am dus pe malul apei.
Acolo, cu un briceag, ne-am crestat degetele mari și ne-am făcut „frați de cruce”. Așa cum văzuserăm în filme. E drept, cei din filme își crestaseră antebrațul, dar era prea mult pentru noi. Am scris ceva pe o bucată de hârtie – nu mai țin minte ce am scris – și am semnat cu degetele însângerate. Am pus hârtia într-un tub pentru mine de creion mecanic, iar tubul l-am îngropat la rădăcina unui arbore. Numai noi trei știam secretul… Eram importanți!
Duceam mereu cartofi acasă
Nu mai țin minte dacă ne-a certat cineva pentru că am chiulit. Cred că nu. Știu însă că ne plăcea acolo, pe câmp. Iar noi, cei trei „frați de cruce” eram puternici și mereu solidari unii cu alții…
La sfârșitul zilei de muncă, toți ne umpleam sacoșele. Duceam cartofi acasă. Eram mândri și mulțumiți. Într-o perioadă ce devenea tot mai cenușie, aduceam acasă ceva de mâncare. Ceva muncit de noi.
E limpede, a venit toamna și mă las cuprins de nostalgii.
Cei doi „frați” ai mei sunt bine, comunicăm, suntem prieteni pe Facebook. Unul trăiește în Ungaria. Altul e în Sfântu Gheorghe. Acum sunt și eu în Sfântu…
Nu cred că voi găsi vreodată tubul cilindric îngust îngropat pe malul Oltului. Dar e o amintire bună. Și cred că toți cei care am fost copii în acele vremuri în județul ăsta știm ce înseamnă să mergi „la cartofi”. Așa ceva nu se uită!…
Adevărat 😊
Si eu am fost la cartofi.
Acum, fata mea, in clasa a saptea, are parte de emanciparea scolii romanesti. Ea nu merge la cartofi. Ea are Scoala altfel. Tot cu galeata.
O saptamana intreaga fac curat in clasa, in scoala si in curtea scolii.
O fi evoluat scoala romaneasca?