spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

La Întorsura Buzăului e finalizat primul bazin public de înot din istoria orașului

A fost deja semnată recepția lucrării.

Articole similare

Bazinul de înot finanțat de Compania Națională de Investiții pentru orașul Întorsura Buzăului e gata. Are 25 de metri lungime și 12,5 metri lățime, cinci culoare și o adâncime ce pleacă de la 1,2 m şi ajunge până la 1,8 metri. A fost deja semnată recepția lucrării și urmează să fie semnat și procesul verbal de predare-primire dintre CNI și Primăria Întorsura Buzăului.

După cum a subliniat pentru covasna45.ro primarul Raul Urdă, noul bazin va fi „pentru toată lumea” din zona Buzaielor. Vor înota aici adulți și copii din Întorsura, Sita Buzăului, Barcani, Vama Buzăului, iar costul de intrare nu a fost încă stabilit. Dar va fi în jur de 20 – 25 de lei de persoană, preț practicat de exemplu la bazinul similar din Câmpina. Cel mai probabil se va inaugura peste o lună, o lună și jumătate. Bazinul este încălzit de la rețeaua centralizată a orașului. Va trebui găsită o soluție și pentru angajarea unei persoane care să administreze bazinul, întrucât Guvernul interzice noi angajaări…

Chiar dacă banii au venit de la CNI, a pus și Primăria propria contribuție, în special în ceea ce privește transportul agentului termic – au fost trase conducte de sute de metri. Dar nu numai. Ca să beneficiezi de acest proiect, trebuie să ai o mulțime de utilități publice – rețea de energie electrică, alimentare cu apa potabilă, canalizare, telefonie și chiar internet.

Ansamblul pentru bazinul de înot cuprinde clădirea pentru bazin, alei pietonale, alei carosabile și parcare, dar și spații verzi.

Cei de la CNI explică standardele acestui tip de bazin:

Va exista un acces principal și 2 secundare la cota trotuarului, precum și 4 accese secundare la nivelul subsolului. Din holul de acces va exista holul de distribuție al clădirii; accesul la etaj se va face pe o scara principală și pe 2 scări secundare. Accesele la subsol se vor face din exterior.

La subsol, la cota -2.20 și, respectiv, -3.20 vor fi spații tehnice; la cota -1.40 va fi bazinul și spatiul tehnic perimetral bazinului.

La parter vor fi plaja bazinului și spațiile pentru sportivi. Bazinul va avea 15,40 m x 25,02 m, plajele laterale vor avea 2,00 m, cele de capăt vor avea 6,85 m.

Toate acestea există așadar și la bazinul de la Întorsura: camere termice, vestiare, dușuri, sală de Recepție. Există stație de clorinare, dar și de curățare a apei, trasee clare și acele spații pe marginea bazinului. Ele pot fi pentru relaxare, odihnă sau antrenori, în caz că se vor face aici cursuri de înot.

Investițiile în sport sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, care pot lăsa deoparte telefoanele și să facă mișcare și să socializeze. Avem trei baze sportive în oraș, deși nu suntem o primărie bogată, atât de mult contează pentru noi!”, a mai precizat Raul Urdă.

Iată câteva imagini de azi, de la noul bazin de înot:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole