spot_img
spot_img
spot_img

Lucrările la Colegiul „Mihai Viteazul” se fac în… instanță: 16 procese între primăria Sf. Gheorghe și constructor

Primăria Sf. Gheorghe: încercăm rezolvarea pe cale amiabilă.

Articole similare

Renovările la internatul și sala de festivități a Colegiului „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe au depășit nu doar termenul de execuție, ci și „granițele” unui contract între două părți, respectiv Primăria și firma Modern Power Systems S.R.L. din Cluj-Napoca. Politicienii au început, că tot e toamnă cu alegeri, să dea semne de interes față de acest subiect și să arunce cu acuze în stânga și-n dreapta. În realitate, politica nu-și are locul aici, ci doar detaliile tehnice în legătură cu care beneficiarul și executantul nu sunt de acord. Ca atare, s-au mutat în instanță: nu mai puțin de 16 procese sunt azi pe rol între Primăria Sfântu Gheorghe și firma din Cluj.

O tonă de bani și tot atâtea neînțelegeri

Obiectivul de investiţii „Creșterea calității arhitectural ambientale și reabilitare termică la Colegiul National Mihai Viteazul, Internat si Sala de festivități” (cu finanțare din fonduri europene) a avut ordinul de începere a lucrărilor acum 4 ani, pe 5 octombrie 2020. Termenul de execuție era de 6 luni. Valoarea contractului, al cărui proiectant/executant general este Modern Power Systems S.R.L. din Cluj-Napoca, era de 4.999.999,00 lei + TVA. Nu a durat mult de la emiterea ordinului de execuție, că a apărut prima „fisură” numită „ordin sistare lucrări execuție lucrări internat”, în martie 2021. Opt luni mai târziu, apare ordinul de reîncepere a lucrărilor la internat. În aprilie 2021 e emis un ordin de sistare lucrări la sala de festivități, apoi, în octombrie 2022 e emis cel de reîncepere a lucrărilor la acea sală…

Din câte ni s-a spus, diriginții de șantier angajați de Primărie au constatat anumite nereguli și nu au dat „OK-ul” pe toate situațiile de lucrări, cerând refacerea unora.

Noi le-am cerut să se exprime clar. Pentru că au spus, ca să dau un exemplu, că nu folosim indicii corecți. Bine, dar care sunt cei corecți? Poate am greșit noi, și atunci spuneți-ne voi cum trebuie. Dar nici ei nu știau. Vedeți, acești funcționari din primării sunt cam peste tot la fel… De multe ori așteaptă să afle din detaliile date de instanță cum e corect un lucru”, ne-au spus cei de la firma Modern Power Systems.

Clădirea internatului, în 2017
Clădirea internatului în 2022

Constructorul caută o cale de conciliere

Intenția noastră e să ajungem la o conciliere cu Primăria Sfântu Gheorghe. Să achite facturile și să finalizăm lucrările, iar alte probleme să le rezolvăm după aceea în instanță, chiar dacă o fi să dureze 20 de ani. Dar să închidem lucrările. Pentru că am fost cu cei de la ISU și e așa o senzație că se degradează…

Șantierul e în conservare din 2022. Este trist, că a început un nou an școlar și e o nemulțumire a noastră că nu s-a făcut recepția și elevii nu pot folosi aceste spații. Cei din primărie pot oferi răspunsuri, că sunt oameni educați, doar că trebuie să se întâmple lucruri, nu vorbe. Trebuie să plătească ce am muncit până acum. Mai ales că nu există problema lipsei de bani aici. Primăria Sfântu Gheorghe poate achita facturile, nu e ca la alte primării unde nu au bani”, a explicat, pentru covasna45.ro, reprezentantul firmei din Cluj.

Care e situația lucrărilor de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” acum?

Din punctul de vedere al Primăriei, sunt o serie de lucrări care trebuie finalizate. Redăm lista lor.

Execuție lucrări Internat. Lucrări nefinalizate:

  • Finisaje locale în unele săli de clase și local pe holuri și casele de scară.
  • Grupurile sanitare sunt nefinalizare – finisaje, țevile nu sunt mascate, pereții nu sunt finalizați
  • Cabinetul stomatologic finalizat in proporție de 50%, lipsa finisaje, este depozit momentan.
  • În subsolul tehnic nu s-a schimbat complet rețeaua de apă și canalizare, nu sun finisaje. Finalizat în proporție de 50%.
  • Nu s-au înlocuit geamurile sparte, nu s-a înlocuit ușa de la intrare conform Aviz Cultură
  • Urmare a vizitei ISU în șantier și a întocmirii Procesului Verbal de control, s-au trasat măsuri de remediere care împiedică recepţia la terminarea lucrărilor.
  • Nu era realizat al 4 lea punct de împământare al clădirii.
  • Chiller-ul nu este livrat sau montat pe poziție.

Sala de festivități. Lucrări nefinalizate:

  • Nicio sală nu are finisajele gata si nu se poate folosi, în holul camerei centralei este o gaură în tavan, datorată probabil infiltrațiilor.
  • În unele săli parchetul este cel vechi.
  • Urmare a vizitei ISU în şantier și a întocmirii PV de control, s-au trasat măsuri de remediere care împiedică recepţia la terminarea lucrărilor.

Primăria Sf. Gheorghe: Încercăm rezolvarea pe cale amiabilă

Iată și un punct de vedere al Primăriei Sf. Gheorghe:

„Rezilierea contractului de execuție lucrări nr. 72663/07.11.2019 operează de drept, fără intervenția instanțelor judecătorești și fără alte formalități, după 5 zile de la notificarea scrisă trimisă celeilalte părți, conform art. 19.1. din contract, ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale.

Rezilierea contractului de execuție i-a fost comunicată executantului printr-o notificare din 18 mai 2023, apoi acesta a fost somat să predea amplasamentul investiției „Creșterea calității arhitectural-ambientale și reabilitarea termică – Colegiul Național Mihai Viteazul, Internat și Sala de festivități”.

Executantul nu este de acord cu rezilierea.

A refuzat și refuză în continuare să predea amplasamentul deși, inițial,  el ne-a comunicat rezilierea contractului de execuție lucrări nr. 63784/29.09.2023 care este în strânsă legătură cu contractul nr 72663/2019 și  fără de care finalizarea investiției nu este posibilă. Motiv pentru care am formulat cerere reconvențională ca instanța să-l oblige la continuarea lucrărilor, dar văzând inacțiunea acestuia, inacțiune care conducea la pierderea fondurilor nerambursabile ale Uniunii Europene, am luat act de notificarea de reziliere a Contractului nr. 63784/29.09.2023 și am notificat la rândul nostru rezilierea Contractului de execuție lucrări nr.  72663/07.11.2019 cu solicitarea de plată a prejudiciului cauzat pentru nefinalizarea în termen a obligațiilor contractuale privind investiția de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”.

Modern Power System a solicitat în instanță anularea notificării de reziliere, acțiune care constituie obiectul dosarului nr. 2757/117/2023, în prezent conexat la dosarul nr. 5507/117/2022** aflat pe rolul Tribunalului Cluj cu termen de judecată la data de 12 noiembrie 2024.

Între timp, pentru a preveni tergiversarea pe o durată nerezonabilă a realizării investiției de la „Mihai Viteazul”, autoritatea contractantă a încercat soluționarea divergențelor pe cale amiabilă, însă executantul lucrărilor, deși afirmă că este de acord cu soluționarea pe cale amiabilă a divergențelor, nu răspunde solicitării municipiului Sfântu Gheorghe.

Între primăria din Sf. Gheorghe și firma de construcții din Cluj sunt 16 procese la diferite instanțe din Covasna, Brașov sau Cluj.

Iată un exemplu:

Primăria Sf. Gheorghe apare ca reclamant și solicită o Ordonanță președințiala pentru obligarea executantului la predarea amplasamentului Colegiul Național „Mihai Viteazul”, iar în caz de refuz să fie obligat la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru fiecare zi de întârziere. Acțiunea a fost depusă la Tribunalul Covasna. 

Ca urmare a admiterii cererii de strămutare, cauza s-a strămutat la Tribunalul Brașov.  Iar Tribunalul Brașov, prin Sent. Civ 696/CA / 01 august 2023, a respins cererea de ordonanță președințială ca neîntemeiată. Primăria a formulat apel, la Curtea de Apel Brașov.  Iar prin Decizia nr. 7/Ap/2023 din 23 august 2023 Curtea de Apel Brașov a respins apelul UAT Municipiul Sfântu Gheorghe și a menținut hotărârea Tribunalului Brașov.

Cu toate că o conciliere pare dorită de ambele părți, e greu de crezut că se va ajunge acolo prea curând. Drept dovadă, primarul Antal Árpád s-a declarat „optimist” într-o conferință de presă, spunând că sunt procese care durează și 14 ani…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole