Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului a readus în discuție și a analizat, ieri, propunerea de canonizare a părintelui Nicolae Steinhardt, cunoscut și ca „Monahul Nicolae de la Rohia”.
„Ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului s-au întrunit marți, 10 februarie 2026, în ședință de lucru, la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. () În cadrul întâlnirii au fost discutate și analizate probleme de ordin administrativ, misionar-pastoral, cultural și social-filantropic, care privesc viața bisericească din cuprinsul Mitropoliei. Printre subiectele aflate pe ordinea de zi s-au numărat: Readucerea în discuție și analizarea propunerii de canonizare a părintelui Nicolae Steinhardt, cunoscut ca ‘Monahul Nicolae de la Rohia”, se arată într-un comunicat de pe pagina web a Mitropoliei Clujului.
Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului are în componență trei Eparhii: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Episcopia Maramureșului și Sătmarului și Episcopia Sălajului.

Condamnat la muncă silnică
Părintele Nicolae Steinhardt (Nicu-Aurelian Steinhardt) s-a născut la 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon de lângă București.
Între anii 1919-1929 a învățat la școala primară ‘Clementa’ și a urmat cursurile liceului ‘Spiru Haret’. În 1934 și-a luat diploma de licență în drept și litere la Universitatea din București, în același an publicând, sub pseudonimul Antisthius, extras din ‘Caracterele’ lui La Bruyere, volumul parodic ‘În genul… tinerilor’ (despre Cioran, Noica, Eliade, Ionescu ș.a.). Doi ani mai târziu și-a susținut doctoratul în drept constituțional. În 1939, a început să lucreze ca redactor la ‘Revista Fundațiilor Regale’.
În ianuarie 1959, în urma refuzului de a fi folosit ca martor al acuzării în procesul ‘Noica-Pillat’, instrumentat de regimul politic aflat la putere împotriva intelectualilor (printre aceștia aflându-se C. Noica, Dinu Pillat, Al. Paleologu, V. Voiculescu, Vl. Streinu ș.a.), a fost condamnat la 13 ani de muncă silnică. A fost acuzat de ‘crimă de uneltire contra ordinii sociale’, introdus fiind în așa-zisul lot ‘mistico-legionar’. Această încercare s-a dovedit crucială pentru Nicolae Steindhardt, astfel că, la 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu l-a botezat întru Hristos, el fiind evreu, iar naș de botez a fost Emanuel Vidrașcu (coleg de lot, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu).
Traducător și autor
După eliberarea din închisoare, în august 1964 în urma grațierii generale a deținuților politici, și-a desăvârșit taina botezului prin ungere cu mir și primirea sfintei împărtășanii la schitul bucureștean ‘Darvari’. După 1964 a început o intensă activitate de traducător și, odată cu volumele ‘Între viață și cărți’ (1976) și ‘Incertitudini literare’ (1980), a început deceniul operelor de autor. A publicat în această perioadă volumele: ‘Geo Bogza, un poet al efectelor, exaltării, grandiosului, solemnității, exuberanței și patetismului’ (1982), ‘Critică la persoana întâi’ (1983), ‘Escale în timp și spațiu’ (1987) și ‘Prin alții spre sine’ (1988).
S-a călugărit pe 16 august 1980
În anul 1980, după o lungă așteptare, a fost primit în Mânăstirea Rohia de către arhiepiscopul Iustinian Chira, care l-a luat sub aripa sa ocrotitoare, și de părintele Serafim Man, starețul mânăstirii Rohia, care l-a integrat în obștea acesteia. A fost călugărit la 16 august 1980 de către arhiepiscopul Clujului, Teofil Herineanu. La mânăstire a îndeplinit funcția de bibliotecar, punând în ordine cele peste 23 000 de volume ale mânăstirii, iar în paralel și-a intensificat activitatea literară, dar și preocupările legate de viața mânăstirească (participarea la slujbă, povățuirea pelerinilor și elaborarea predicilor).
În ziua de 29 martie 1989, a murit în spital, la Baia Mare. O parte importantă a operei sale nu a putut fi publicată în timpul vieții sale. Printre volumele apărute postum se numără: ‘Jurnalul fericirii’ (1991), ‘Monologul polifonic’ (1991), ‘Dăruind vei dobândi’ (1992), ‘Nicolae Steinhardt. Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan’ (1992 și 1998), ‘Primejdia mărturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea’ (1993), ‘Drumul către iubire’ (1999).