spot_img
spot_img
spot_img

Numărul angajaților la stat continuă să crească

În octombrie, erau înregistrați 1.289.405 de bugetari.

Articole similare

Datele publicate de către Ministerul Finanțelor arată o creștere cu peste 30.000 a numărului angajaților în sistemul bugetar. Mare parte a acestor noi angajări au fost la Ministerul Educației. A crescut, cel mai probabil, numărul profesorilor suplinitori.

Trendurile arată o creștere a numărului angajaților în special în administrația centrală.

Numărul angajaților în sectorul bugetar a ajuns în luna octombrie la 1.289.405. Cel mai ridicat număr din istoria recentă. Față de luna septembrie, numărul angajaților în sectorul public a crescut cu 30.267.
Astfel, dacă la finalul lunii septembrie, sectorul bugetar număra 1,259,138 de angajați.

Numărul salariaților din sectorul public din ultima lună este însă cel mai mai mare din istoria recentă. În luna iunie a acestui an, luna în care s-a schimbat premierul țării, numărul bugetarilor era de 1.284.199.

La începutul anului, numărul salariaților era de 1.278.688. În noiembrie 2021, când a fost instalat Guvernul Ciucă, numărul bugetarilor era de 1.258.810. Practic, de la venirea la putere a coaliției PNL-PSD, numărul bugetarilor a crescut cu 30.595.

La finalul anului 2020, când la Palatul Victoria era instalat Florin Cîțu, numărul angajaților în sectorul de stat era de 1.249.624. Cu un an înainte, în octombrie 2019, numărul acestora era de 1.235.789.

La finalul anului 2016, numărul bugetarilor era de 1.190.366, iar cu un an înainte, la finalul lui 2015, era de 1.187.217. Practic, în ultimii opt ani numărul angajaților la stat a crescut cu peste 100.000.

Reducerile de personal s-au amânat pentru anul viitor.

Ordonanța 90/2023, votată în 27 octombrie, prevede reducerea numărului consilierilor și angajaților din structurile guvernamentale. Instituțiile centrale și ministerele au timp până la finalul anului să-și prezinte noile scheme de personal. Acest lucru înseamnă că reducerile de personal s-au amânat pentru anul viitor.

Între timp însă, unele instituții își sporesc numărul de angajați în continuare. Cazul cel mai evident este la Secretariatul General al Guvernului, instituția sub autoritatea căreia se adună o mulțime de alte instituții, departamente și institute.

La finalul lunii octombrie, SGG a ajuns la 5.139 de angajați, în creștere față de luna anterioară când erau doar 5,082 de angajați. În luna iunie, atunci când Marcel Ciolacu a preluat funcția de premier, în cadrul SGG erau angajați 4,763 de persoane, cu 319 mai puține. La finalul anului 2015, în aparatul SGG erau angajate 3.036 de persoane.

La finalul lunii trecute, doar salariile de bază pentru angajații SGG ajunseseră la 278 milioane lei, cu aproape 20 de milioane în plus față de luna trecută. Doar voucherele de vacanță plătite în acest an se apropie de suma de 5 milioane lei.

5 COMENTARII

  1. Vorba lui Postelnicu: Am fost un dobitoc!
    Puteam sa fiu si eu bugetar, dar in anii 90 am ales mediul privat. Eu da, fratele meu nu.
    Eu muncesc de dimineata pina seara, 7 zile pe saptamina, iar el 8 ore pe zi, de luni pina vineri.
    In week-end eu muncesc, el e la ski pe Valea Prahovei.

  2. Cu cit mai multi angajatila buget, cu atit o ducem mai bine.
    Ar trebui ca statul sa preia afacerile privatilor si sa imparta profitul angajatiilor.

  3. Ar trebui stabilit un procent din PIB alocat bugetarilor.
    Cu cit sint mai multi, cu atit sa cistige mai putin.
    Sau cu cit sint mai putini, cu atit sa cistige mai mult. Asta pentru a fi optimisti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole