Un partid de opoziție din Ungaria cere anularea dreptului de vot pentru maghiarii de peste granițe

Articole similare

Partidul Coaliţia Democrată (DK) din Ungaria a anunţat azi iniţierea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a elimina dreptul de vot în alegerile din Ungaria al alegătorilor cu dublă cetăţenie care trăiesc peste graniţe, informează agenţia de presă ungară MTI.

Unul dintre liderii partidului, Klára Dobrev, susține că atâta timp cât aceștia nu plătesc taxe și impozite în țară, nu au dreptul să decidă cine o conduce.

Este inacceptabil ca oameni care nu au locuit niciodată aici, nu au plătit niciodată impozite aici și nu suportă consecințele deciziilor lor să decidă viitorul Ungariei. Răspunsul DK este clar: nu cerem încă patru ani de Fidesz și nu acceptăm ca victoria Fidesz să depindă de voturile din străinătate”, a declarat și deputatul DK Sándor Rónai. El a precizat că va depune proiectul de lege privind anularea dreptului de vot al persoanelor de peste graniță în cadrul sesiunii parlamentare extraordinare, iar după schimbarea guvernului va prezenta Parlamentului un pachet cuprinzător de reformă electorală.

Pe 12 aprilie au loc alegeri legislative în Ungaria, iar situația de pe scena politică e tot mai tensionată.

Reacții rapide, poziție delicată

Cum era de așteptat, UDMR a avut o reacție promptă la aceste declarații. Uniunea este un partener fidel al partidului lui Viktor Orbán și deja face campanie pentru FIDESZ, dat fiind că peste două luni și jumătate au loc alegerile.

UDMR nu se află însă în cea mai comodă poziție. O serie de proteste față de majorarea taxelor și impozitelor locale au avut loc recent în mai multe orașe din Secuime, la fiecare dintre acestea oamenii acuzând Uniunea că i-a mințit în campania electorală. Sloganul „Mai mult pentru cetățean, mai puțin pentru stat” s-a dovedit exact ce a fost: propagandă. În condițiile în care UDMR a fost și în guvernele anterioare și este și în coaliția de guvernare actuală, care a decis majorarea taxelor. La Târgu Secuiesc s-a cerut chiar demisia lui Kelemen Hunor și primenirea partidului.

Iată mesajul transmis azi de UDMR Covasna la propunerea DK:

„Stimată doamnă Klára!

Vreți să fim cetățeni maghiari de mâna a doua. Ca și cum maghiarii ar funcționa doar în interiorul graniței de stat. Dar noi, maghiarii ardeleni, vom da un răspuns clar pe 12 aprilie. Pentru că prin votul nostru susținem o Ungarie care nu separă, ci unește. Una care nu exclude, ci contează pe noi. Cea care știe și afirmă că maghiarii ardeleni sunt o parte vie a națiunii maghiare”, spun cei de la UDMR.

La rândul său, președintele Uniunii, Kelemen Hunor, a spus că sunt unii care unesc, alții care dezbină și că „maghiarii ardeleni văd clar diferența”.

Fondat în 2010 ca o facțiune a Partidului Socialist Maghiar (MSZP), Coaliția Democratică s-a desprins din acesta în 2011 și a devenit un partid separat. Are în prezent 16 parlamentari și doi eurodeputați.

Voturi care contează

Un sondaj de opinie realizat de SoDiSo Research la solicitarea Fundației Eurotrans, în perioada 6-22 noiembrie 2025, arată că peste 90% dintre maghiarii din Transilvania cu cetățenie ungară ar vota pentru FIDESZ și aproximativ același număr ar dori ca Viktor Orbán să rămână premier.

Pe de altă parte, merită subliniat și că votul comunității maghiare din România a înclinat balanța alegerii în funcție a președintelui Nicușor Dan. Potrivit estimărilor UDMR, cel puțin 630.000 de voturi au venit la Nicușor Dan din partea comunității maghiare. În Harghita, acesta a obținut 90% din voturile din județ, în Covasna 84% și în Mureș 67%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole