spot_img
spot_img
spot_img

Petiții bizare primite la MAI

Un român revendică toată Moldova!

Articole similare

Aproximativ 300.000 de petiţii au fost gestionate la nivelul MAI în 2022. Un cetăţean a trimis, într-un singur an, aproape 17.000 de petiţii pe acelaşi subiect. Un altul, care, în opinia sa, este urmașul direct al unui domnitor al Moldovei, cere întreaga regiune istorică a Moldovei.

Principalele categorii de solicitări ale cetățenilor sau organizațiilor legal constituite au vizat comiterea unor infracțiuni contra persoanei sau patrimoniului, tulburarea ordinii și liniștii publice, cereri de punere în posesie și de emitere a unor titluri de proprietate, cererile de încadrări, reîncadrări etc.

„Au existat și numeroase situații de transmitere a sute de petiții cu privire la aspecte verificate deja și pentru care s-a transmis răspuns, formularea unor cereri bizare sau ilogice, apelarea frecventă a liniei telefonice Tel-Verde cu aceleași aspecte și la care s-a oferit deja răspuns. Spre exemplu un cetățean a transmis, în decursul unui singur an, Ministerului Afacerilor Interne și instituției prefectului din județul Argeș 16.900 de petiții referitoare la aceleași subiect.

Din categoria cererilor bizare, exemplificăm: solicitările transmise de un domn care, în opinia sa, este urmașul direct al unui domnitor al Moldovei și, pe cale de consecință, întreaga regiune istorică a Moldovei trebuie să îi revină, cazul unei persoane care susține că nu recunoaște autoritatea statului român și folosește pentru identificare o șuviță de păr și amprenta unui deget, un cetățean a transmis mai multe petiții prin care a semnalat posibile disfuncționalități la nivelul unor structuri ale MAI, iar ulterior, a anunțat că și-a dat demisia din funcția pe care a îndeplinit-o în cadrul MAI și a solicitat virarea sumei de bani corespunzătoare salariului primit în această perioadă pentru muncă prestată, deși în realitate nu a fost încadrat niciodată în instituția noastră”, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole