Adaosul comercial la alimentele de bază va fi plafonat încă 60 de zile, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Măsura prin care a fost limitat la maximum 5% adaosul comercial pentru unele produse alimentare urma să expire în 1 februarie.
„Constat că și cei care în trecut au criticat această măsură recunosc acum că, în lipsa ei, prețurile ar fi crescut cu până la 20%. Este clar că plafonarea a temperat creșterile speculative de prețuri, a ajutat la scăderea inflației și la menținerea puterii de cumpărare a populației. Conform datelor INS, prețurile din luna decembrie 2023 au fost cu 5.8% mai mari față de cele din decembrie 2022, în timp ce în luna iunie 2023 (înainte de introducerea acestei măsuri) diferența față de aceeași lună din anul precedent era de aproape 18%”, a spus premierul.
Ciolacu spune că va continua discuțiile cu marile lanțuri de magazine, pentru „un mecanism pe termen lung bazat pe un parteneriat stat-mediu de afaceri, prin care prețurile să fie ținute sub control”.
Din lista actuală ar urma să fie scoase alimentele tradiționale de Crăciun, precum cozonac, și vor rămâne alimentele de bază.
Ce produse au acum adaosul comercial plafonat
- pâinea albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi;
- lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru;
- brânză telemea de vacă vrac;
- iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame;
- făină albă de grâu „000” 1 kg;
- mălai 1 kg;
- ouă găină calibru M 10 bucăţi;
- ulei de floarea soarelui 1 litru;
- carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui);
- carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc);
- legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia);
- fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă);
- cartofi proaspeţi albi vrac;
- zahăr alb tos 1 kg.
Adaosurile comerciale se aplică la valoarea fără TVA a produselor agricole şi alimentare prevăzute, conform OUG adoptate de guvern în 30 iunie. Nerespectarea prevederilor constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei, prevede actul normativ.
Munceste Ciolacu asta pentru noi cat e ziua de lunga.
Oare de ce numai cartofii albi sunt la plafonare? Suna a discriminare!!
Cat despre pepenele rosu, ce sa zic…