Populația țării îmbătrânește. În 1950, ponderea românilor de peste 65 de ani în totalul populației era de 7,16%. După Revoluție, ea a urcat la puțin peste 10%. Din 2003, a trecut pragul de 14%. Acest prag este adesea folosit pentru a defini o societate îmbătrânită. Anul trecut ne-am apropiat de 20%. Estimările INS pentru următorii 25 de ani indică o pondere de 30% a seniorilor.
În 2003, când am trecut pragul societății îmbătrânite, România avea un PIB/cap de locuitor de circa 2.680 de dolari. În 1994, când Japonia a trecut pragul de 14% al ponderii seniorilor, era de aproape 15 ori mai bogată. Avea un PIB pe cap de locuitor de 39.953 USD.
Acesta este unul din marile obstacole în calea dezvoltării viitoare a României. Pentru a-și proteja cetățenii în vârstă, dintre care mulți sunt săraci, guvernul va trebui să cheltuiască mai mult pentru îngrijirea sănătății și pentru plata pensiilor acestora. Problema devine și mai serioasă după 2030, când se va pensiona o cohortă importantă – decrețeii.
„Convingerea noastră este că lumea se va schimba. De la o lume deflaționistă la una puternic inflaționistă”, spun autorii uneia din cele mai bine prizate cărți pe teme demografice: „Marea inversare demografică”, Charles Goodhart și Manoj Pradhan.
Există trei alternative, spun cei doi economiști.
Prima este creșterea vârstei de pensionare. A doua alternativă este ca lucrătorii să-și finanțeze propria pensie economisind mai mult. Deși e foarte dificil la 25 de ani să te gândești cum te vei descurca la 85 de ani și cei nevoie vei avea atunci. Iar al treilea canal este ca statul să impoziteze mai mult lucrătorii și să folosească acei bani pentru a-i transfera către bătrâni – atât pentru asistență medicală, cât și pentru pensii.
Cei doi autori mizează pe ultimul scenariu și explică și de ce: „În primul rând, pensiile persoanelor în vârstă au fost în general protejate de guverne. Apoi, seniorii reprezintă o puternică mașină de vot care se prezintă la urne în proporție mai are decât tinerii. Ponderea în creștere a alegătorilor în vârstă în cadrul electoratului este un solid argument pentru creșterea pensiilor. Rețineți că promisiunile de menținere sau creștere a pensiilor au reprezentat adesea o parte semnificativă a manifestelor partidelor politice populiste. De exemplu, în Italia, în 2018.”
Populația e tot mai săracă. Inegalitatea e tot mai mare.
Dacă eliminăm milionarii în lei (circa 60.000 de români au depozite bancare de cel puțin 1 milion de lei), restul populației abia dacă are 2000 de euro puși la saltea, spune Florian Neagu, Director al Direcției de Stabilitate Financiară din BNR. Polarizarea e de unu la 100, spune Neagu.
Avem trei probleme și cu capitalul uman. Prima, că suntem tot mai puțini. Avem o scădere a populației de circa un milion de persoane între cele două recensăminte (2011-2021). A doua, că populația e tot mai în vârstă. Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat foarte mult, cu 20 de puncte procentuale, de la 101% la 121% cât e în prezent.
Al treilea lucru este legat de educație. Suntem pe ultimul loc în ierarhia europeană. Pe scurt, suntem tot mai puțini, tot mai bătrâni și cu grad de educație relativ modest. Toate acestea ceea ce constituie o vulnerabilitate a capitalului uman. Această vulnerabilitate va avea o implicație asupra stabilității financiare. Nu azi, nu mâine, dar în 10-20 de ani vom ajunge să o decontăm.
Când sunt întrebați românii de ce nu au conturi curente la bănci, iată răspunsurile: cei mai mulți – 42% – spun că nu au bani suficienți, explică Neagu.
Creșterea inegalității sociale este speculată de partidele populiste – de stânga sau de dreapta, după caz. Exemplele sunt ușor de dat. Trump în America, Brexit în Marea Britanie, Liga Nordului în Italia, Rassemblement National în Franța, AFD în Germania, Orban în Ungaria, Drept și Justiție în Polonia. Iar exemplele pot continua.