Din când în când, la intersecția de la Reci e organizat un talcioc. Vin comercianți din mai multe zone ale țării și expun acolo zeci de mii de obiecte. Pasionații de chilipiruri sau colecționarii de antichități vin să le vadă și mai și cumpără câte ceva. Le duc apoi acasă și le pun alături de cele pe care le au deja. Pentru că, nu-i așa, e în firea noastră să tot strângem lucruri…
Printre aceste obiecte vechi sunt și unele noi. Cum ar fi aceste sticle îmbrăcate în lemn pentru care nu prea sunt amatori. Dar nea Ion nu se poate abține. Ceva trebuie să facă, dacă tot e la pensie.
Plecat acum mulți ani din Moldova, a învățat că e frumos să respecți comunitatea maghiară de aici, așa că sticlele au șnururi cu ambele steaguri, să nu fie cu supărare.
Pe lângă sticlele ornamentale, nea Ion Iacob a lucrat și ceasuri din lemn, dar și un „camion american”. Așa spune el, că e camion american.
Artistul nostru amator e suporter al echipei Sepsi OSK, de unde și ideea să lucreze un ceas cu logo-ul lor. Are și abonament și merge la meciuri, pe Sepsi Arena, ca orice suporter adevărat. Și, desigur, ne-a împărtășit câteva gânduri despre echipă.
„Sunt mulțumit de antrenorul care e acum, Vali Suciu. El i-a luat de jos și i-a dus până în Divizia A”.
Venit în Sfântu Gheorghe la muncă
Originar din comuna Cozmești, din județul Iași, Ioan Iacob a ajuns la Sfântu Gheorghe în tinerețe, chiar după armată.
„Aveam niște consăteni aici și aveau nevoie de oameni la construcții. Era în 1978. Am lucrat la blocuri, la fabrici. Am pus acoperișul pe IMASA… la Mase plastice, la BJATM. Atunci se construiau”, povestește Ioan Ioacob pentru covasna45.ro. A văzut orașul ridicându-se… Parcă nici lui nu-i vine să creadă la câte transformări a fost martor.
„Era orașul vechi, să zic așa. În Lenin nu era nimic. Era pustiu, mlaștină”.
Magazia transformată în atelier
S-a căsătorit cu fata pe care o știa din sat, din Cozmești. Se cunoscuseră înainte de plecarea în armată. Întreprinderea i-a dat apartament și s-au stabilit la Sfântu Gheorghe. El a devenit șef de echipă și a avut chiar și plecări la muncă afară. Prima în Libia, în anii 84 – 85, apoi după Revoluție, în Germania și Israel.
Pasiunea pentru cioplit lemn o are demult, de prin 1975.
Dar abia în ultimii ani a avut timp și spațiu să i se dedice. Are la bloc o magazie în care și-a făcut un mic atelier. Își duce colecția pe la târguri sau la câte un talcioc, cum e cel de lângă mestecăniș. Stă lângă măsuță și mai schimbă o vorbă cu unul, cu altul. Ce să facă acasă? S-ar plicitisi…
„Nu prea se caută astfel de piese. Dar nu mă descurajez”, ne spune, zâmbind.
Ioan și soția lui au trei copii. Sunt deja mari acum. Două fete și un băiat. Băiatul e șofer pe TIR în Germania, iar fetele lucrează în Sfântu Gheorghe. Una dintre ele a fost plecată 14 ani în Italia și s-a întors acasă acum trei luni. „Se săturase de străinătate. A zis că tot mai bine e în România”.
Un loc fără samsari
Comercianții vin aici – în jur de 50 – pentru că e un loc în care samsarii de obiecte din China nu au loc. Așa cum nu au loc nici diverși intermediari de legume sau alte produse. Pe românește, în acest talcioc nu se face bișniță.
„Este motivul pentru care comercianții revin cu plăcere aici. Încercăm să păstrăm o atmosferă frumoasă, în care oamenii să vină să cumpere lucruri, în care expozanții să știe că sunt protejați”, a subliniat, pentru covasna45.ro, administratorul talciocului, Jozsi Gyozo. Cei care expun sunt din Harghita, Buzău, Bihor, Arad sau Brașov. Și fiecare are o poveste…