Ordonanța de urgență 56/2023 a fost publicată în Monitorul Oficial. Aceasta prevede că probele orale de la Bacalaureat nu se mai țin și vor fi echivalate cu mediile anuale din timpul liceului. Evaluarea Națională la clasa a VI-a este anulată ca urmare a grevei profesorilor.
La examenul național de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Când ar urma să se desfășoare probele scrise la Bacalaureat și Evaluare Națională 2023?
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că rămâne nemodificat calendarul probelor scrise ale examenelor naționale.
Probele scrise la BACALAUREAT 2023
– 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
– 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
– 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
– 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
– 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00
– 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
– 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale
Probele scrise la Evaluarea Națională 2023
– 19 iunie 2023 – Limba și literatura română – probă scrisă
– 21 iunie 2023 – Matematica – probă scrisă
– 22 iunie 2023 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
– 28 iunie 2023 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
– 28 iunie 2023 (orele 16:00 – 19:00) – 29 iunie 2023 (orele 8:00 – 12:00) – Depunerea contestațiilor
– 29 iunie – 4 iulie 2023 – Soluționarea contestațiilor
– 4 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor