spot_img
spot_img
spot_img

Programul „Rabla pentru sobe”: subvenție pentru sobe pe lemne eficiente

Sobele eficiente energetic trebuie să îndeplinească standarde europene.

Articole similare

Ministrul Mediului a anunțat că începe finanțarea programului „Rabla pentru sobe”, prin care se subvenționează o mare parte din costurile cu instalarea unei sobe eficiente energetic.

„În România, din păcate, marea majoritate a locuințelor care se încălzesc cu lemne de foc sunt slab eficiente energetic, iar despre sobele din ele ce să mai vorbim. Randamentul mediu al unei sobe în mediul rural în România este de 20-25% și, din acest motiv, am pregătit un program pilot în România, de 500 de milioane de lei, ca să finanțăm achiziția de sobe eficiente în localitățile din cele 27 de județe ale României din zona montană”, a spus Mircea Fechet la conferința organizată de Focus Energetic cu tema „Provocările iernii 2024-2025 pentru sistemul energetic național”.

Prin acest program se va acorda o subvenție de la stat de până la 10.000 de lei pentru instalarea de sobe pe lemne eficiente. În următoarele săptămâni va începe finanțarea efectivă, transmite Ministerul Mediului.

Se va finanța 75% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficiente energetic, care trebuie să fie la un standard european, numit Eco Design, ceea ce înseamnă un randament de cel puțin 80%, deci ele vor consuma la jumătate sau poate chiar o treime din cantitatea de lemn utilizată acum pentru a încălzi aceeași suprafață” a adăugat ministrul mediului, apelor și pădurilor accentuând și faptul că: „Nu se pune problema să renunțăm la această sursă de încălzire, lemnul de foc, acolo unde este accesibil, se folosește dintotdeauna, nu avem de ce să cerem cuiva să schimbe modul în care își încălzește locuința. Cu atât mai mult cu cât lemnul de foc este o resursă regenerabilă.”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole