Cetățenii români, bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, vor putea solicita Ministerului Apărării să participe, voluntar, la un program de pregătire militară de bază, conform unui proiect de lege care figurează pe ordinea de zi a ședinței de azi a Guvernului.
Programul de pregătire va avea o durată de până la patru luni și va putea fi urmat de către cei care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă.
Înscrierea în program se va face în baza unui angajament semnat pe propria răspundere, prin care solicitantul, declarat apt în urma unui proces de selecție, consimte să îndeplinească programul de pregătire militară.
Pe timpul derulării programului, soldații/gradații voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare și de hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de indemnizație lunară, similare militarilor în termen. De asemenea, se supun prevederilor legilor și regulamentelor militare.
Cetățenii care au finalizat programul de pregătire militară de bază primesc o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata.
Centrele militare îi iau în evidență și îi introduc în rezerva operațională. Numărul maxim de locuri disponibile pentru pregătirea militară în calitate de soldat/gradat voluntar în termen se aprobă anual, prin ordin al ministrului apărării naționale, în funcție de fondurile aprobate.
Proiectul de lege modifică și completează legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare.
„Va reflecta mai bine dreptul și obligația constituțională a cetățenilor de a apăra România”
Potrivit Expunerii de motive a proiectului, amânarea acestuia „ar vulnerabiliza modul de acțiune și capacitatea operațională a Armatei României”.
„Pornind de la interesele naționale de securitate, evidențiate de Strategia Națională de Apărare a Țării 2020-2024, precum și de la rezultatele procesului de Analiză Strategică a Apărării 2020, desfășurat în baza Hotărârii nr. S-51 din 25.06.2019 a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, prin care se propune faptul că structura Armatei României la război va reflecta mai bine dreptul și obligația constituțională a cetățenilor de a apăra România, precum și necesitatea ca apărarea să constituie un efort colectiv al întregii națiuni, dezvoltarea rezervei operaționale a Armatei Române, cu accent pe rezerva voluntară și serviciul militar în calitate de soldat/gradat voluntar în termen, va fi o necesitate care va conecta sistemul de forțe active cu rezerviștii.
Scopul final este realizarea unei forțe letale, dar echilibrate, capabilă să îndeplinească un spectru larg de misiuni și care să echilibreze adecvat raportul dintre componenta activă și cea de rezervă. În acest context, este imperios necesară adoptarea urgentă a măsurilor propuse, întrucât amânarea acestora ar vulnerabiliza modul de acțiune și capacitatea operațională a Armatei României, toate aceste aspecte vizând interesul Ministerului Apărării Naţionale”.
Sursa foto: MApN