Fermierii români vor organiza pe 20 mai o acțiune de protest în fața sediului reprezentanței Comisiei Europene, pentru a cere un buget mai mare alocat agriculturii prin Politica Agricolă Comună (PAC) după 2028. În această perioadă, la Bruxelles se trasează viitorul buget cadru financiar multianual (CFM) care va acoperi perioada 2028-2034, iar deputații europeni solicită un buget agricol separat și mai generos, relatează jurnalul.ro. În paralel cu protestul fermierilor români, mișcări similare vor avea loc pe 20 mai la Bruxelles și în alte state UE.
Potrivit unei rezoluții adoptate de europarlamentari, se solicită ca fondurile pentru Politica Agricolă Comună să fie sporite și ajustate anual la inflație. În plus, Parlamentul respinge ideea unui fond bugetar unitar pentru toate statele membre, considerând că o astfel de măsură ar echivala cu desființarea PAC. Confederația Copa și Cogeca, reprezentând fermierii și cooperativele agricole europene, consideră că rezoluția Parlamentului este un pas logic și bine fundamentat, care aduce coerență între ambițiile Comisiei și resursele disponibile. Totuși, rezoluția nu are caracter obligatoriu pentru Comisia Europeană și statele membre, însă transmite un semnal politic puternic. În final, Parlamentul va trebui să-și dea acordul asupra viitorului buget multianual, ceea ce conferă greutate solicitărilor actuale. Se așteaptă ca propunerea Comisiei privind noul cadru financiar multianual să fie prezentată în iulie.
Acțiunea de protest a fermierilor români va fi organizată de către Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) care reunește mai multe organizații ale agricultorilor.
„Noi, fermierii români, dorim să primim subvenții la nivelul blocului comunitar pentru că de când am intrat în UE, din 2007, avem cele mai mici subvenții, deși ne-au promis că o să le uniformizeze. De asemenea, cerem ca bugetul din cadrul financiar multianual (CFM) care va acoperi perioada 2028-2034 să fie alocat pe sectoare, ca și până acum, nu pe țări.
În acest caz, agricultura riscă să primească mai puțini bani pentru că ei ar putea fi direcționați de către guvern către alte sectoare.
De asemenea, bugetul european al agriculturii cerem să fie majorat cu 30% pentru perioada 2028 – 2034, pentru a se acoperi și inflația. Fermierii români au nevoie de subvenții mai mari pentru că agricultura noastră încă suferă. Deși 33% din fermieri UE se regăsesc la noi, România produce doar 3,4% din valoarea produselor alimentare. Olanda deține doar 0,1% din numărul fermierilor, dar produce 7,6% din valoarea produselor alimentare din UE. Să mai spun că în Franța se regăsesc 3,6% din numărul fermierilor, dar deține 17% din producția de alimente, iar Germania cu 4% controlează 16% din valoarea produselor alimentare din UE. Asta spune multe. Noi nu avem industrie de prelucrare și exportăm materie primă, iar acest lucru nu mai poate continua”, spune Nicu Vasile, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR)