spot_img
spot_img
spot_img

Rabla pentru sobe: 10.000 de lei ajutor de la stat pentru sobe eficiente energetic

Cei care se încălzesc cu sobe pe lemne vor putea să primească un sprijin de la stat în valoare de maxim 10.000 de lei.

Articole similare

Ministerul Mediului a lansat ieri, în consultare publică, Ghidul de finanțare pentru un nou program de sprijin – Rabla pentru sobe.

Programul este unul pilot şi se adresează pentru început comunelor din cele 27 de judeţe ale ţării din zona montană, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, respectiv de Legea muntelui

Concret, cei care se încălzesc cu sobe pe lemne vor putea să primească un sprijin de la stat în valoare de maxim 10.000 de lei  cu care să își cumpere o sobă eficientă energetic. Programul, care va fi gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, a fost susținut și promovat de Asociația Forestierilor din România – ASFOR.

La țară, oamenii se încălzesc cu lemne pe care le ard în sobe vechi, cu randament scăzut

„Aproximativ 3,5 milioane de gospodării din România se încălzesc cu lemne, iar cele mai multe dintre acestea se regăsesc în mediul rural. Politicile de izolare termică a locuințelor au ocolit mediul rural. La țară, oamenii se încălzesc cu lemne pe care le ard în sobe vechi, cu randament scăzut – sub 30%. Pentru a-și încălzi casele, oamenii ard cantități mari de lemn. Sobele vechi „nu țin” căldura. Mai mult, fumul degajat poluează. În acest context, una dintre soluțiile cele mai potrivite este demararea unui program prin care statul să subvenționeze înlocuirea sobelor vechi cu unele noi, de înaltă eficiență. Există pe piață sobe moderne, pe lemn sau pe peleți, cu randamente de 80-90%. Există producători de sobe eficiente în toată Europa, inclusiv în România” – acestea au fost o parte dintre argumentele pe care Asociația Forestierilor din România – ASFOR le-a adus în sprijinul programului „Rabla pentru sobe”.

Condițiile de acordare a acestui sprijin au fost publicate pentru consultare publică.

Câteva date din Ghid:

Finanţarea se acordă unui solicitant în procent de 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 10.000 lei, inclusiv TVA, pentru fiecare aparat de încălzire care deserveşte o locuință.

Contribuția proprie în procent de 30% va fi suportată de către solicitantul de finanțare. Finanţarea se acordă beneficiarului numai după încheierea de către UAT a contractului de delegare cu AFM şi în baza contractului de finanţare.

În cadrul unei sesiuni de înscriere, suma maximă care poate fi acordată unui solicitant (UAT) este de 500.000 lei.

În cadrul acestui program sunt eligibile aparatele pentru încălzirea locuințelor, alimentate cu combustibil solid sub forma lemnelor pentru foc, a peleților și a brichetelor, respectiv:

a)       sobe;

b)      termosobe;

c)       șeminee;

d)      termoșeminee.

Aparatele pentru încălzirea locuințelor trebuie să fie aliniate cerințelor ECODESIGN 2022 stabilite prin Regulamentul UE nr. 2015/1185 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid.

Aparatele pentru încălzirea locuințelor vor respecta următoarele condiții minime:

a)       putere nominală: 8 kW – 35 kw;

b)      randament minim: 80%;

c)       emisii de particule fine (PM) sub 40 mg/m3;

d)      emisii de gaze volatile organice (OGC) sub 120 mgC/m3;

e)       emisii de monoxid de carbon (CO) sub 1500 mg/m3;

f)       emisii de oxizi de azot (NOx) sub 300 mg/m3.

Criterii de eligibilitate a solicitantului de finanțare

Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data depunerii cererii de finanțare la UAT delegat, îndeplineşte următoarele condiţii:

  • este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului;
  • domiciliază la adresa unde se va monta aparatul pentru încălzirea locuinței;
  • este proprietar al imobilului-construcţie care va beneficia de aparatul pentru încălzirea locuinței care urmează a fi finanțat în cadrul programului;
  • imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; de asemenea, destinaţia construcţiei, aşa cum reiese din extrasul de carte funciară, este doar pentru locuinţă sau anexe care o deservesc;
  • nu este eligibil, dar fără a se limita la acest exemplu, imobilul cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, sub formă de bloc/condominiu, cu mai mult de două apartamente;
  • nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
  • nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă. În cazul acestui criteriu, eligibilitatea se poate verifica prin declaraţie pe propria răspundere a solicitantului de finanţare;

În situaţia în care imobilul este deţinut în coproprietate, solicitantul de finanţare va depune la delegat şi acordul coproprietarilor privind participarea în cadrul programului.

Etapele Programului

Etapele programului sunt următoarele:

  • publicarea pe pagina de internet a AFM a ghidului de finanţare, a anunţului de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţi UAT şi a sumelor alocate în cadrul programului cu titlu de finanțare;
  • depunerea în aplicaţia dedicată a cererilor de înscriere şi a documentelor de către solicitanţi UAT;
  • publicarea rezultatelor procesului de analiză a cererilor de înscriere ale solicitanților UAT şi încheierea contractelor de delegare;
  • publicarea listei UAT care au încheiat contracte de delegare;
  • publicarea pe pagina de internet a AFM a anunţului de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţii de finanţare şi a sumelor alocate în cadrul programului cu titlu de finanțare;
  • înscrierea în aplicaţie a solicitanţilor de finanţare în limita bugetului prevăzut în contractul de delegare;
  • transmiterea de AFM către UAT a solicitărilor de finanţare realizate în baza înscrierilor efectuate;
  • derularea programului conform procedurilor interne adoptate la nivelul UAT și virarea de AFM a contravalorii finanțării;
  • monitorizarea proiectelor;
  • raportarea către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului a modului de utilizare a sumelor din veniturile obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi a cantităţii de CO2 diminuate prin implementarea proiectelor.

Pentru prima oară, lansăm în consultare publică un program de finanţare care îşi propune să înlocuiască sobele vechi, cele cu randament ineficient, cu unele noi, pentru că există tehnologii care pot să crească acest randament la peste 80%. Aşteptăm cu mare interes contribuţia comercianţilor, a instalatorilor de astfel de echipamente, primăriilor din ţară şi a oricărui specialist până la urmă care ne poate da un feedback. Ne dorim ca acest program să reducă cheltuielile românilor cu încălzirea, la fel cum ne dorim în mod suplimentar să avem şi un aer mai curat. Programul este unul pilot, ţin să precizez încă o dată acest lucru, şi se adresează pentru început comunelor din cele 27 de judeţe ale ţării, din zona montană, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, respectiv de Legea muntelui. Acolo ştim că iernile sunt mai lungi şi mai grele. Ne adresăm comunelor, dar probabil şi altor tipuri de unităţi administrativ-teritoriale, cum ar fi satele aparţinătoare ale oraşelor şi ale municipiilor”, a subliniat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Sursa: Ministerul Mediului

1 COMENTARIU

  1. Ideea in sine nu este rea, dar nu inteleg de ce trebuie implicate si primariile? Mai mult, primariile trebuie sa fie de acord sa intre in program, desi nu-i costa numic.
    O sa ne ceara, evident, un dosar si va trebui sa alergam de colo colo dupa fel de fel de acte. Iar dosarele le vor aproba dupa criterii doar de ei stiute.
    Nu era mai simplu sa te poti inregistra online?
    Apropo: am fost la ANAF sa cumpar un registru. Mi-au dat factura completata cu pixul!!!! Cica inca nu au implementat e-factura!! Jenant!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole