Profesorul universitar doctor Mihai Dimian, rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a fost propus şi validat, în unanimitate, azi, la iniţiativa preşedintelui PNL şi premierului României, Ilie Bolojan, pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării.
Doctor în Inginerie Electrică / Electronică ICSED la Universitatea Maryland din SUA, el este dublu licenţiat în Fizică şi Matematică.
Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal s-a reunit azi pentru a analiza o serie de teme aflate pe agenda politică şi guvernamentală a partidului.
În cadrul şedinţei, unul dintre punctele discutate a vizat nominalizarea candidatului pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării.
„La iniţiativa preşedintelui PNL şi premierului României, Ilie Bolojan, a fost propus şi validat, în unanimitate, pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării domnul profesor universitar doctor Mihai Dimian, rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Propunerea PNL pentru portofoliul Educaţiei, domnul Mihai Dimian, a prezentat în cadrul şedinţei BPN viziunea sa asupra reformării şi dezvoltării acestui domeniu”, arată PNL, potrivit news.ro.
Rectorul Mihai Dimian este susţinut de Partidul Naţional Liberal în calitate de independent, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea sistemului de învăţământ din România în acord cu programul de guvernare, continuând în acelaşi timp eforturile de eficientizare a domeniului educaţiei.
Urmează ca Ilie Bolojan să facă propunerea către președintele Nicușor Dan, care trebuie să semneze decretul de numire al lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației.
„Provin dintr-o familie săracă”
În urmă cu câteva zile, Mihai Dimian anunța că nu e membru al unui partid politic și că provine dintr-o familie săracă.
„Observ că unele surse au titrat că sunt Rector susţinut de PSD. Mai sunt unii care comentează că sunt USR-ist nenorocit. Având în vedere că o parte a copilăriei mi-am petrecut-o în judeţul Covasna, de unde provin părinţii mei, îmi vor găsi probabil şi gene de UDMR.
NU AM FOST ŞI NU SUNT MEMBRU AL NICIUNUI PARTID POLITIC!
Nu consider că este rău ca profesorii să fie membri ai partidelor politice şi chiar încurajez colegii din universitar şi preuniversitar să facă acest lucru, pentru că partidele politice au nevoie de resurse umane de calitate.
Însă am considerat că politizarea educaţiei a depăşit limitele normale în România, iar această situaţie afectează negativ sistemul educaţional.
Drept urmare, decizia mea personală a fost să încerc dezvoltarea universităţii şi a comunităţii fără o implicare politică directă. Pe de altă parte, respect oamenii care au fost aleşi de comunităţile lor şi încerc să colaborez cu dumnealor, indiferent de culoarea politică, pentru a dezvolta educaţia şi cercetarea din regiune.
p.s. Sigur că aceasta e doar o mică înţepătură faţă de campaniile de dezinformare care pot urma.
Ceea ce aş dori să se înţeleagă totuşi este că provin dintr-o familie săracă, nu am avut relaţii şi consider că, dacă am realizat ceva în această viaţă, am realizat datorită educaţiei. Din acest motiv, respect şi iubesc educaţia! Vă invit şi pe dumneavoastră să faceţi la fel, chiar dacă trecem printr-o perioadă dificilă!”