Instituțiile europene se pregătesc deja pentru admiterea Bulgariei și României în Schengen încă din acest an. Intrarea ambelor state în zona de liberă circulație în această etapă poate fi considerată ca sigură. Acest lucru a fost anunțat de cercurile diplomatice de la Bruxelles, de Parlamentul Bulgariei și Guvern.
Planul prealabil este ca primirea să aibă loc în două etape.
Mai întâi, pentru controalele la aeroporturi, din octombrie. Aderarea cu drepturi depline, cu ridicarea controalelor la frontierele terestre, ar trebui să aibă loc la 1 ianuarie 2024, relatează 24Chasa.
Potrivit surselor de la Sofia, Bulgaria are șanse serioase, dacă exercită presiuni diplomatice și arată că dorește să continue reformele, de a obține aderarea cu drepturi depline la Schengen încă din luna octombrie anul acesta.
Până acum o lună, cel mai mare obstacol în calea intrării Bulgariei în Schengen a fost opoziția Olandei.
Guvernul lui Mark Rutte a arătat că apreciază mult eforturile parlamentului bulgar și ale ultimelor patru guverne de a începe o adevărată reformă judiciară, prin introducerea unui mecanism de anchetă independentă a procurorului general, a informat Euractiv.
„Micul Schengen” România-Bulgaria
Europarlamentarul bulgar Andrey Novakov a îndemnat Bulgaria şi România să acționeze. Să elimine barierele la punctele comune de trecere a frontierei. Ar fi o formă de protest dacă li se va refuza în continuare aderarea la spaţiul Schengen, informează BTA.
„Propunerea mea este aceea ca, în situaţia în care nu vom intra în Schengen, să rezolvăm în mod bilateral controalele la frontieră între Bulgaria şi România şi să ridicăm barierele (între cele două ţări) fără a încălca legislaţia europeană. Acest lucru este posibil şi ar trebui să îl facem, inclusiv în semn de protest”, a declarat Novakov.