spot_img
spot_img
spot_img

România va deveni cel mai important producător de gaze al Europei

Articole similare

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că România va deveni cel mai important producător de gaze al Europei, datorită proiectului Neptun Deep, din Marea Neagră. Investițiile se află deja în derulare, iar 90% dintre contracte au fost deja semnate, arată economica.net.

Totodată, România își pregătește terenul pentru a deveni cel mai important jucător în piața energetică din această zonă a Europei.

Din 2027, România va fi, datorită Neptun Deep, numărul unu ca producător de gaze în Europa. Sunt mândru că o companie majoritar deținută de stat, Romgaz, a jucat un rol esențial în acest proiect, l-a avansat și a luat decizia curajoasă să facă o investiție de un miliard de dolari, inițial cota Exxon, și să intre în proiect. Cred că este pe o cale fără întoarcere, date fiind investițiile deja făcute în proiect și aproape 90% dintre contracte deja semnate”, a menționat demnitarul.
Sebastian Burduja arată faptul că, prin investițiile deja realizate, țara noastră își pregătește terenul pentru a deveni cel mai important jucător energetic din regiune.

Am început să accelerăm pe capacități suplimentare de producție. Pe gaze, cred că avem peste 3.000 de megawați, din care 1.700 megawați în Mintia și cam 1.300 de megawați la Gorj, cu Complexul Oltenia, Ișalnița, centrale de cogenerare moderne în Craiova. Iernut e aproape gata, nu vreau să spun gata, dar pot să spun asta în 2 decembrie, sper, pentru că acela este termenul lor limită (…) Am finanțat circa 10 gigawați de energie solară și eoliană în România doar în mandatul meu. Asta, ca să arătăm că piața privată se mobilizează prin fonduri și granturi. Cred că asta va face România cel mai important producător de energie din întreaga regiune. Mai avem multe de făcut pe stocare, dar mult mai multe pe modernizarea rețelei. Am investit cam un miliard de euro până acum. S-au semnat contracte și sperăm la încă o jumătate de miliard până la finalul anului, prin Mecanismul de modernizare”, a subliniat Sebastian Burduja.

Foto: pxhere.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole