spot_img
spot_img
spot_img

S-a prelungit perioada în care nu se dau amenzi pentru e-Factura

Netransmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura este sancționată începând cu 1 iunie,

Articole similare

Ministerul Finanțelor propune, într-un proiect de ordonanță de urgență, ca perioada pentru care nu se aplică sancțiuni în sistemul e-Factura să se amâne până la data de 31 mai. În prezent, sancțiunile e-Factura sunt suspendate până la 31 martie. După adoptarea modificării propuse, primele sancțiuni vor fi aplicate începând cu data de 1 iunie în loc de 1 aprilie.

Ministrul a transmis că actul va fi adoptat în următoarea ședință de Guvern.

Am decis. Extindem până în 31 mai, ca urmare a faptului că încă sunt 74.000 de plătitori de TVA care nu folosesc e-Factura. Vor primi notificări. Contribuabilii trebuie, însă, să fie atenți – cu data de 1 iulie amenda este de 15% din valoarea facturii”, a spus Marcel Boloș.

În acest caz, netransmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura este sancționată începând cu 1 iunie. Proiectul privind amânarea clarifică și modul în care se dau amenzile pentru netransmitere.

Astfel, dacă în cadrul unei luni nu ai transmis (ca persoană fizică sau firmă) una sau mai multe facturi, atunci vei fi sancționat o singură dată, adică pentru faptă, nu pentru fiecare factură în parte.

Care sunt amenzile la e-Factura?

Cuantumul amenzilor nu se schimbă la e-Factura. Rămân aceleași ca până acum:

  • Firmele mari vor plăti între 5.000 – 10.000 lei
  • Firmele mijlocii vor primi între 2.500 – 5.000 lei
  • Firmele mici și persoanele fizice între 1.000 – 2.500 lei.

Un reprezentant al ANAF, Albert Fruth, a fost întrebat recent în cadrul unui webinar: Amenda se aplică pentru netransmitere sau și pentru mici greșeli tehnice? El a răspuns: „Pentru netransmitere! Dacă ați trimis o factură eronat și trebuie corectată, asta este o altă discuție. Și în contabilitate ar trebui să fie tot o eroare”.

Din 1 iulie apare cu o nouă sancțiune

De la 1 iulie se schimbă lucrurile în privința amenzilor. Pe lângă ceea ce vedem mai sus, mai există una: Dacă o firmă sau o persoană fizică primește o factură în format clasic, adică pe hârtie sau prin alte mijloace electronice, altele decât prin sistemul RO e-Factura, și o înregistrează, atunci amenda este de 15% din valoarea facturii.
Este vorba despre facturile primite de la alți operatori din România.
Deci, de la 1 iulie o să dispară opțiunea de înscriere în Registrul RO e-Factura, deoarece toți contribuabilii vor trebui să folosească doar acel sistem pentru primire și trimitere a facturilor. Acum este opțional.

Sursa și detalii: efactura

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole