Camera Deputaților a adoptat azi așa-numita lege a arendei, care aduce modificări importante. Una dintre ele este că un contract de arendă se va semna pe minimum 7 ani, ceea ce asigură predictibilitate pentru fermieri. Camera Deputaților este for decizional, iar propunerea legislativă modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. Fermierii consideră că este „o zi istorică” pentru agricultura din România.
„Durata arendării este de minimum 7 ani şi se consideră a fi făcută pe toată perioada necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă”, prevede proiectul.
De asemenea, conform legii, subarendarea totală sau parţială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii, cu excepţia schimbului de utilizare a terenului între arendaşi.
„Contractul de arendare încetează înainte de împlinirea termenului prin incapacitatea sau falimentul arendaşului ori prin neplata arendei în termenul prevăzut în contract. În cazul decesului arendatorului, moştenitorii sunt obligaţi să menţină contractul de arendare pe durata încheiată cu arendaşul.
În cazul vânzării terenului, cumpărătorul este obligat să menţină contractul de arendare până la expirarea termenului de valabilitate. Contractele de arendare încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile până la încetarea duratei acestora”, mai prevede actul normativ.
Iosif Colțea: Predictibilitate pentru fermieri
Președintele Comisiei de agricultură din Consiliul Județean Covasna, fermierul Iosif Colțea, spune că proiectul de lege adoptat azi e un pas înainte pentru agricultori, întrucât asigură predictibilitate.
„Până acum, aceste contracte se semnau pe diferite perioade, unele chiar de la an la an. Fermierii fac însă investiții pe aceste terenuri și, cel mai important, multe sunt investiții din fonduri europene. Pentru a obține finanțare, e de dorit ca un contract de arendă să fie încheiat pe termen mai lung. Pentru că implementarea durează. De aceea este bine că s-a stabilit prin lege această perioadă. Dar și obligația de a fi respectat contractul, chiar dacă terenul respectiv se vinde. Este o lege care conferă stabilitate și predictibilitate”, a declarat Iosif Colțea pentru covasna45.ro.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare: „O zi istorică pentru agricultura românească”.
Organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare, PRO AGRO, LAPAR, UNCSV și AFF, salută adoptarea legii.
Potrivit unui comunicat transmis covasna45.ro, vorbim despre „o zi istorică pentru agricultura românească”. Noua lege, aliniată la standardele europene, asigură stabilitate și predictibilitate în sector și, în același timp, deschide noi perspective pentru fermierii români, în special în ceea ce privește accesul la fondurile europene destinate dezvoltării rurale și protejării mediului.
Principalele avantaje ale noii legi, din puctul de vedere al Alianței:
- Aliniere la legislația europeană: România se aliniază la practicile europene în domeniul agriculturii, facilitând accesul la fonduri europene și consolidând poziția țării în cadrul pieței comune agricole.
- Stabilitate și predictibilitate: Fermierii vor putea planifica pe termen lung activitățile agricole, știind că nu vor fi nevoiți să își schimbe constant partenerii.
- Investiții în tehnologie și infrastructură: Cu o durată mai mare a contractelor, fermierii vor fi încurajați să investească în tehnologii moderne și în îmbunătățirea infrastructurii agricole.
- Investiții în tehnologii verzi: Fermierii vor putea accesa fonduri europene pentru a implementa practici agricole sustenabile, precum agricultura de precizie, energia regenerabilă și sistemele de irigații eficiente.
- Protecția mediului: Alături de modificările aduse Codului Silvic, legea încurajează practici agricole prietenoase cu mediul, precum înființarea de perdele de protecție și a sistemelor agrosilvice, contribuind astfel la conservarea biodiversității și la combaterea schimbărilor climatice.
- Cooperare între fermieri: Legea facilitează asocierea fermierilor pentru a implementa proiecte comune și a accesa fonduri europene mai mari.
- Durata minimă a contractelor de arendă de 7 ani: Această măsură oferă fermierilor certitudinea necesară pentru a investi în tehnologii moderne, a îmbunătăți calitatea solului și a asigura o producție agricolă sustenabilă pe termen lung.
- Permite schimbul între arendași: Legea flexibilizează procesul de transfer al contractelor de arendă, facilitând accesul la terenuri agricole pentru tinerii fermieri și pentru cei care doresc să își extindă suprafețele cultivate.
- Securitate alimentară: O agricultură stabilă și productivă este esențială pentru asigurarea securității alimentare a țării noastre.
Könczei Csaba: Protecție pentru investiții
Deputatul UDMR de Covasna, Könczei Csaba, membru în Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților, spune că initial ar fi trebuit să fie zece ani contractul minim de arendă, nu șapte.
„Am propus în primă fază zece ani pentru că vorbim despre două cicluri, unul la cinci ani. Terenul trebuie lăsat să se și odihnească… Dar este bine și cu 7, pentru că este această necesitate la accesarea de fonduri europene, să menții exploatația.
Puțini știu că în primii ani un fermier doar investește. El curăță, lucrează pământul, îl fertilizează și apoi venea proprietarul și îl anunța că s-a răzgândit… Și fermierul rămânea cu bani cheltuiți. Acum avem protecție pentru investiții.
Pentru că și dacă proprietarul vrea să vândă, să doneze, să lase moștenire terenul respectiv, următorul proprietar e obligat să respecte contractul de arendă”, a precizat Könczei pentru covasna45.ro.